ROMÂNĂ
Spațiul literaturii și spațialitatea câmpului literar
Schimbarea de paradigmă marcată de trecerea de la preocuparea pentru ideea de timp, care a dominat secolul al XIX-lea și prima parte a secolului XX, ce a făcut din istoriile literare un artefact emblemă, la orientarea către ideea de spațiu, care definește studiile literare după cel de-al Doilea Război Mondial, stă sub semnul unei „turnuri spațiale” (Edward Soja 1989); aspect făcut posibil de o serie de fenomene conjugate, precum capitalismul târziu, globalismul, societatea informațională ș.a. Această nouă direcție care definește domeniul literar în ansamblu a făcut din spațiu mai mult decât un simplu topos; l-a transformat într-o categorie critică, sub incidența căreia și-au făcut apariția obiecte de studiu, în spatele cărora au fost puse noi filozofii de interpretare, centrate pe ideea de spațialitate, noi metodologii de investigare a textului literar, inter sau trans-disciplinare, și, evident, noi constelații de concepte care să facă lizibile relațiile spațiale care definesc câmpul literar, raporturile dintre culturi sau logica articulării textului ficțional, devenit, într-o astfel de perspectivă, un adevărat „mecanism de cartografiere” („mapping machines”, Robert T. Tally Jr. 2014).
Astfel, privind fenomenul literar din punctul de vedere al spațialității, cercetători provenind din zone teoretice diferite au supus dezbaterii: felul în care culturile interacționează și se transformă (Edward Said 1978, Gayatri Spivak 1999, Homi Bhabha 1994), structurarea spațială a literarului (Pierre Bordieu 1993, Pascale Casanova 1999, Immanuel Wallerstein 2004), tiparele după care anumite genuri literare se diseminează pe glob (Franco Moretti 1998, David Damrosch 2003, Gisele Sapiro 2016), maniera în care literatura creează spațiu și îl integrează în țesătura operei (Gaston Bachelard 1957; Michel Foucault 1967, Yi-Fu Tuan 1977; Henri Lefebvre 1974, Bertrand Westphal 2007, Robert T. Tally Jr. 2012). Meritul lor principal este acela că, grație unor eforturi repetate, exersate deja de mai bine de jumătate de secol, toate aceste studii care au pus în centru ideea de spațialitate ne-au înzestrat cu mai mult decât un „simț al spațiului” (Marc Brosseau) și au deschis mai mult decât o simplă perspectivă, aceea de „a studia spațiul în literatură și literatura în spațiu” (Franco Moretti); ne-au învățat – mai important – să gândim literarul din punct de vedere spațial, adică întregul fenomen, aspect tradus prin a produce modalități alternative de a citi literatură, a căuta căi de a pune diverse discipline, care aparțin sau nu spectrului filologic, în dialog, a privi literatura, mărind zoom-ul și multiplicând lentilele, dincolo de granițele naționale, ca expresie a unor procese politice, sociale sau culturale transfrontaliere.
Astfel, prin acest apel invităm filologi din zone teoretice diferite, sociologia literaturii, post- și decolonialismul, world-systems analysis, post-marxismul, feminismul, ecocritica, geografiile literare sau studiile cantitative etc., să ne trimită contribuțiile lor la o mai bună înțelegere a locului și rolului pe care spațiul și spațialitatea îl joacă în studiul literarului. Într-o lume interconectată, dar fragmentată de diversele categorii care ne modelează și modulează judecata – inclusiv cea literară –, între care și apartenența la un anumit spațiu cultural sau social, ne propunem deci, prin acest dosar tematic, să reflectăm la unele dintre următoarele întrebări: Cum își construiește textul o geografie proprie (reală sau imaginară)? Cum dezvăluie spațiile literare raporturi de putere, inegalități de clasă sau forme de alienare determinate de structurile socio-economice? Cum sunt distribuite instituțiile și centrele de autoritate ale câmpului literar? Cum reflectă circulația textului și poziționarea autorului în sistemul literar mondial dinamica centru–(semi)periferie? Cum negociază textul tensiunile dintre teritoriu și identitate? Cum contestă textul hărțile create de modernitatea colonială și ce forme alternative de percepere a spațiului propune? Cum sunt definite spațiile feminine sau masculine în text? În ce mod structurile spațiale reflectă sau subminează ierarhiile de gen? Ce funcții îndeplinesc spațiile liminale, marginale sau heterotopice în dinamica identitară și simbolică a textului? Cum afectează mobilitatea autorilor, traducerile și circuitele editoriale modul în care spațiile literare se conectează la rețele culturale globale?
Vor fi luate în considerare și contribuții originale pentru celelalte secțiuni ale revistei (Exegeze, Limbă și comunicare, Recenzii).
Articolele pot fi redactate în limbile română, engleză, franceză sau germană.
Lucrările (maximum 7000 de cuvinte), însoțite de rezumate în limba engleză (maximum 200 de cuvinte) și o scurtă prezentare a autorului (o notă biografică de cel mult 400 de cuvinte) vor fi trimise la următoarele adrese: ioan.farmus@usm.ro și meridian.critic.flsc@gmail.com.
Pentru detalii cu privire la normele și stilul de redactare, trebuie consultate indicațiile de pe site-ul revistei: Norme de Redactare
Termenul limită pentru trimiterea articolului integral: 30 iunie 2024.
Literatura ca performance: de la regia textului la intertext
Coordonatoare volum nr. 2 / 2025, Emilia DAVID,
Professoressa Associata di Lingua e Letteratura Romena, Dipartimento di Filologia, Letteratura e Linguistica,
Università di Pisa, Italia
Acest „dosar tematic” aspiră să propună o gamă amplă de procese și momente de experimentalism care au marcat și continuă să marcheze literatura, critica literară și domeniile învecinate acestora, precum discursurile creative sau critice despre teatru și arte în general, despre filosofie, estetică, iar în măsura posibilului, despre alte eventuale sfere de cunoaștere umanistă. În consecință, abordările metodologice care vor sta la baza expunerilor vor pune în lumină criteriile, situațiile și contextele care contribuie la definirea sensului termenilor „experimentalism”, „performance” și „intertextualitate”. Va fi interesant să observăm modul în care semnificațiile acestor concepte, alese ca principale grile de lectură, se schimbă în timp împreună cu motivațiile lor estetice.
Fascicolul curent își propune să reunească un larg spectru de modele și registre discursive, a căror analiză va revela actul literar / creativ în procesul său de constituire, având ca repere, în principal, literatura universală și română, fără a exclude posibilitățile discursului mai larg umanist. Printre formele cele mai atractive pe care, în primul rând, literatura le pune la dispoziție pentru a suscita jocul și performance-ul literar, în conjuncție cu alte figuri ale scriiturii de grad secund, trebuie considerat fenomenul intertextualității. Toate elementele menționate anterior contribuie la potențarea ideii de dinamică textuală, deja consubstanțială mecanismelor intertextualității, așa cum se deduce din însăși definiția conceptului încă de la primele abordări teoretice dedicate acesteia.
Dar și-n teoria performance-ului, considerând termenul într-un sens foarte general, adică aplicat mai multor arte și domenii, este centrală procesualitatea operei/discursului. Pe de altă parte, în contextul ultimelor decenii, putem porni de la ideea larg acceptată de criticii postmodernismului și ai practicilor de tip performance, aceea că exhibarea convenţiilor teatrului este o „formă unificatoare a postmodernismului” (Michel Benamou, Performance in Postmodernism Culture, 1977), apărând de fapt ca dominantă în cultura occidentală contemporană. În mod evident, modelele de performance literar și teatral au în comun mai multe caracteristici, punctul de conjuncție între aceste viziuni constând tocmai în percepția operei ca proces, acompaniată de conştiinţa teoretică şi de centralitatea jocului.
În literatura română, unul dintre exemplele cele mai reprezentative vine din literatura optzecistă, care împrumută o serie întreagǎ de elemente din recuzita spectacolului de tip teatral precum și din estetica performance-ului scenic. Prin urmare, sunt comune multora dintre acești scriitori posibilitățile expresive oferite de limbajul dramatic, de recuzita și tehnicile teatrului, ca și „punerea în scenă” afișată ca atare, deci, simulările și travestiurile de orice tip, în dubla lor valență de efecte literare, dar și de atitudini existențiale.
În plus, pornind de la constatarea forței potențiale a unui text, activată, de exemplu, de citat – indicele cel mai emblematic al fenomenului intertextual, capabil să transforme condiția statică a unui context într-un proces dinamic de producere a sensului –, studiile contributorilor vor stabili mizele estetice și extra-estetice ale aceleiași figuri a palimpsestului într-o panoramă reprezentativă a literaturii europene și nu numai europene, actuale și mai îndepărtate, care se adecvează atât unei prezentări din perspectivă sincronică, care tinde să privilegieze dialogul direct sau indirect între orientări și scriitori, mișcări, grupuri artistice afine, cât și în accepție diacronică.
Se va putea deduce astfel un cadru teoretic inerent utilizării intertextualității, menit să devoaleze mecanismele necesare înțelegerii semnificațiilor posibile, generate de procedeele citării, aluziei culturale și altor „semnale” de acest gen.
Unul dintre momentele cele mai faste în care s-a manifestat literatura ca performance în cultura română a fost cel marcat de avangarda istorică, și anume de componenta cea mai experimentală a modernismului autohton, care a avut relații extinse și intense cu Futurismul, Dadaismul, Cubismul literar, Expresionismul și Suprarealismul. Prin urmare, o secțiune a numărului 2/2025 din Meridian Critic ar putea fi rezervată acestui capitol al literaturii române și, în aceeași măsură, cadrului multiform al raporturilor culturale ale avangardei cu mișcările europene contemporane ei.
Odată cu schimbarea contextului istoric, marcat în România, începând din 1948 și până în 1989, de constrângerile cenzurii puse în slujba ideologiei dictaturii, entitatea experimentalismului se schimbă, pentru a garanta supraviețuirea valorii estetice în literatură și artă, dar și pentru a da voce unor mesaje de natură etică și politică, punând în mișcare strategii codificate. În aceste circumstanțe, experimentalismul, exprimat prin metaliteratură, care se află la originea a numeroase „piese de rezistență” din anii ’60 și ’70, atât în poezie, cât și în domeniul prozei, creează impresia unui anumit exces de autoreflexivitate, în condițiile în care inter- și meta-textualitatea au fost, de fapt, puținele ancore de salvare servind cauza păstrării valorii estetice.
Evoluția în cultura noastră către paradigma multiformă a postmodernismului în ultimele decenii ale secolului XX (iar în alte culturi în perioada anterioară) proiectează în actul de a scrie versuri, proză, teatru și, într-o măsură mai limitată, de a exercita demersul critic, o experiență similară cu practica performance-ului, menită să exalte plăcerea textului. Pe lângă scriitorii și scriitoarele din Generația ’80, criticii înșiși (ai literaturii și ai artei) devin virtuozi, capabili să seducă cititorul prin pagini asemănătoare literaturii propriu-zise.
Provocarea de tip hermeneutic pe care o lansăm ar mai putea reflecta la întrebări suplimentare, precum:
- există diferențe de abordare, de strategie, de mijloace utilizate atunci când experimentalismul definit ca performance se exercită în raport cu trecutul literar, față de cazurile în care acesta se concentrează asupra unor autori și contexte contemporane din câmpul artei, creației, în sens mai larg?
În ceea ce privește strict literatura română:
- Care sunt rafturile cele mai experimentale ale literaturii române, văzută ca o bibliotecă fascinantă, plină de texte încă de descoperit – literare, artistice, teoretice și critice? (Întrebarea este valabilă pentru orice literatură am avea în vedere.)
- Referitor la intertextualitatea de tip postmodern, în ce mod are loc raportarea la predecesori și la textele acestora? (În literatura română atitudinea este adesea reverențioasă, generos integratoare).
Reunind perspectivele, numărul 2/2025 din Meridian Critic propune declinarea acestor axe tematice dintr-o pluralitate de unghiuri metodologice, teoretice și critice. Prin intermediul a numeroase secvențe de metaliteratură, metateatru, autoreflexivitate, corpus-ul de texte supus analizelor va permite explorarea în literatură și în alte domenii luate drept reper de fiecare cercetător, a modalităților și tehnicilor compoziționale și stilistice ce vizează reluarea spectaculoasă, în cheie intertextuală, a toposurilor antice și moderne, culminând cu stăpânirea celor mai variate „arte combinatorii”, capabile să abolească cu virtuozitate trecutul, pentru a proiecta istoria creativității literare și non-literare într-o simultaneitate eternă și inepuizabilă.
Vor fi luate în considerare și contribuții originale pentru celelalte secțiuni ale revistei (Exegeze, Limbă și comunicare, Recenzii).
Articolele vor fi redactate în limbile română, engleză, franceză sau germană.
Lucrările (maximum 7000 de cuvinte), însoțite de rezumate în limba engleză (maximum 200 de cuvinte), 5 cuvinte-cheie, precum și de o scurtă prezentare a autorului (o notă biografică de cel mult 400 de cuvinte) vor fi trimise la următoarea adresă: emilia.david@unipi.it.
Pentru detalii cu privire la normele și stilul de redactare, trebuie consultate indicațiile de pe site-ul revistei: Norme de Redactare
Termenul limită pentru trimiterea articolului integral: 31 august 2025.
Identitate și alteritate. Eu și Celălalt
Identitatea reprezintă un concept complex, dinamic și multidimensional, care poate fi abordat dintr-o largă paletă de perspective. Ancorarea profundă în domenii generoase de analiză, precum literatura, lingvistica, studiile culturale, filosofice și sociale, orientează înțelegerea acestui concept prin prisma unor instrumente și cadre teoretice care susțin metamorfozarea lui în ample procese de (de)construcție, exprimare, negociere, dedublare sau chiar anihilare sub impactul unor factori contextuali care au puterea și autoritatea (in)directă de a-i atribui Sinelui o anumită apartenență la diferite comunități socioculturale și sociolingvistice.
Identitatea se construiește adesea prin raportare la alteritate, o veritabilă sursă de provocare și de îmbogățire, iar înțelegerea și corecta decodare a raportului care se instaurează între cele două concepte fundamentale devine esențială pentru a naviga într-o lume din ce în ce mai interconectată. Hegel, Jung, Hoffman, Levinas, dar și Derrida, Todorov, Kristeva etc. au explorat semnificativ aceste concepte din perspectivă filosofică, lingvistică, literară, culturală, socială, insistând asupra faptului că identitatea se construiește prin relația cu celălalt, într-un anumit dialog, în interacțiune performativă sau chiar prin reciprocitate.
De altfel, relația dintre Eu și Celălalt presupune o anumită reciprocitate în diferite planuri – limbajul poare fi cel care (de)construiește diferențele, literatura poate explora spațiile de afirmare sau de negare a identități(lor), prin contrast sau opoziție (i.e. Mircea Eliade, Albert Camus, Franz Kafka ș.a.), interacțiunile culturale creionează produse, practici, valori și tradiții reflectate într-o simbolistică aparte. Ea poate deveni fluidă sau opacă, fiind (in)direct influențată de permanentele schimbări sociopolitice.
Alteritatea poate funcționa ca o oglindă prin care identitatea se reflectă și se redefineste. Prin interacțiunea cu „celălalt”, individul sau comunitatea își poate clarifica propriile valori, norme și limitări ideologice, se pot reflecta, critica sau chiar reinventa identități individuale și colective. În această dinamică a reciprocității își găsește loc și tensiunea inerentă între cele două concepte, întrucât alteritatea poate fi percepută drept o amenințare la adresa identității, ceea ce conduce către marginalizare, excludere, radicalizare. În egală măsură, recunoașterea alterității permite înțelegerea mai profundă și mai complexă a identității, mai cu seamă în societățile multiculturale, în care sunt promovate valori precum acceptarea celuilalt și îmbrățișarea diversității, cu toate fațetele ei.
Așadar, „celălalt” invită la un dialog responsabil, iar această întâlnire prilejuiește redefinirea identității, modelând-o constant și oferindu-i oportunitatea de a deveni mai receptivă în a accepta și a construi un teren comun în care diferențele nu trebuie negate, ci explorate, reevaluate, integrate într-un peisaj existențial hibrid. Deseori reprezentat prin stereotipuri culturale sau prin imagini simplificate care reflectă prejudecățile și fricile societății, „celălalt” poate fi, de asemenea, exotic sau fascinant, ceea ce poate duce la o fetișizare a diferențelor culturale, fapt vizibil în operele literare și artistice care idealizează alte culturi. Însă spațiile culturale hibride constituie și un teren fertil pentru a reflecta asupra diversității și complexității experienței umane.
Actualul număr din Meridian Critic propune explorarea acestor concepte generoase dintr-o varietate de perspective teoretice și metodologice care vor contura un dosar tematic cu lucrări originale. Într-o lume tot mai interconectată, real sau virtual, în care migrația, tehnologia și schimburile interculturale redefinesc granițele dintre „Eu” și „Celălalt”, putem reflecta împreună la modul în care globalizarea influențează construcția identității și percepția alterității. Totodată, putem medita și la o întrebare firească: Cum poate alteritatea să devină o sursă de îmbogățire, nu doar de conflict, pentru identitatea individuală sau colectivă? Sau ce rol joacă limbajele și discursurile în construirea alterității și în stabilirea ierarhiilor sociale, a raporturilor de autoritate și putere? Cum se manifestă alteritatea în interiorul unei persoane (i.e. prin subconștient sau prin conflicte interne)? Într-o societate multiculturală, cum pot fi reconciliate identitatea și alteritatea fără să-și piardă specificul?
Vă invităm să reflectăm și asupra altor întrebări și/sau alte axe tematice:
- Reprezentări ale identității și alterității în discursul literar;
- Construcția identității prin limbaj și discurs;
- Alteritatea ca fenomen cultural și lingvistic;
- Identitatea națională, etnică și regională în literatură și lingvistică;
- Dialogul intercultural și interliterar ca expresie a alterității;
- Identitatea de gen și alteritatea în studii filologice;
- Migrația, diaspora și transformările identitare;
- Mărci ale (non)identității în spațiul virtual;
- Identitatea și alteritatea în contextul globalizării și digitalizării.
Vor fi luate în considerare și contribuții originale pentru celelalte secțiuni ale revistei (Exegeze, Limbă și comunicare, Recenzii).
Articolele vor fi redactate în limbile română, engleză, franceză sau germană.
Lucrările (maximum 7000 de cuvinte), însoțite de rezumate în limba engleză (maximum 200 de cuvinte), 5 cuvinte-cheie, precum și de o scurtă prezentare a autorului (o notă biografică de cel mult 400 de cuvinte) vor fi trimise la următoarele adrese:crina.prodan@usm.ro și meridian.critic.flsc@gmail.com.
Pentru detalii cu privire la normele și stilul de redactare, trebuie consultate indicațiile de pe site-ul revistei: Norme de Redactare
Termenul limită pentru trimiterea articolului integral: 30 iunie 2025.
ENGLISH
Literary Space and the Spatiality of the Literary Field
The paradigm shift marked by the transition from the focus on the idea of time, which dominated the 19th century and the early 20th century, turning literary histories into an emblematic artifact, to the orientation towards the idea of space, which defines literary studies after the Second World War, is under the sign of a “spatial turn” (Edward Soja 1989); an aspect made possible by a series of intertwined phenomena, such as late capitalism, globalism, the information society, etc. This new direction that defines the literary field as a whole has turned space into more than just a simple topos; it has transformed it into a critical category, under which new objects of study have emerged, behind which new interpretative philosophies centered around the idea of spatiality, new methodologies for investigating the literary text, inter- or transdisciplinary, and, of course, new constellations of concepts have appeared, making legible the spatial relations that define the literary field, the relationships between cultures, or the logic of articulating the fictional text, which, in such a perspective, has become a true “mapping machine” (“mapping machines,” Robert T. Tally Jr. 2014).
Thus, viewing the literary phenomenon from the perspective of spatiality, researchers from different theoretical areas have debated: how cultures interact and transform (Edward Said 1978, Gayatri Spivak 1999, Homi Bhabha 1994), the spatial structuring of the literary field (Pierre Bourdieu 1993, Pascale Casanova 1999, Immanuel Wallerstein 2004), the patterns by which certain literary genres spread across the globe (Franco Moretti 1998, David Damrosch 2003, Gisele Sapiro 2016), the way literature creates space and integrates it into the fabric of the work (Gaston Bachelard 1957; Michel Foucault 1967, Yi-Fu Tuan 1977; Henri Lefebvre 1974, Bertrand Westphal 2007, Robert T. Tally Jr. 2012). Their main merit lies in the fact that, thanks to repeated efforts, already exercised for over half a century, all these studies that put the idea of spatiality at the center have endowed us with more than just a “sense of space” (Marc Brosseau) and have opened more than just a simple perspective, that of “studying space in literature and literature in space” (Franco Moretti); they have taught us – more importantly – to think about the literary from a spatial perspective, i.e., the entire phenomenon, an aspect translated into producing alternative ways of reading literature, seeking ways to put various disciplines, whether they belong to the philological spectrum or not, into dialogue, looking at literature, zooming in and multiplying lenses, beyond national boundaries, as an expression of transnational political, social, or cultural processes.**
Thus, through this call, we invite philologists from different theoretical areas, literary sociology, post- and decolonialism, world-systems analysis, post-Marxism, feminism, ecocriticism, literary geographies, or quantitative studies, etc., to send us their contributions to a better understanding of the place and role that space and spatiality play in the study of the literary. In an interconnected world, but fragmented by the various categories that shape and mold our judgment – including literary judgment – among which is belonging to a certain cultural or social space, we aim, therefore, through this thematic issue, to reflect on some of the following questions: How does the text build its own geography (real or imaginary)? How do literary spaces reveal power relations, class inequalities, or forms of alienation determined by socio-economic structures? How are the institutions and centers of authority in the literary field distributed? How does the circulation of the text and the positioning of the author within the global literary system reflect the center–(semi)periphery dynamic? How does the text negotiate the tensions between territory and identity? How does the text contest the maps created by colonial modernity and what alternative forms of perceiving space does it propose? How are feminine or masculine spaces defined in the text? In what way do spatial structures reflect or undermine gender hierarchies? What functions do liminal, marginal, or heterotopic spaces serve in the dynamic of identity and symbolism in the text? How does the mobility of authors, translations, and editorial circuits affect how literary spaces connect to global cultural networks?
The journal also welcomes original contributions for its other sections (Exegeses, Language and Communication, and Reviews).
Articles should be written in Romanian, English, French, or German.
Manuscripts (up to 7,000 words), along with an English abstract (maximum 200 words), 5 keywords, and a brief author biography (maximum 400 words), should be submitted to the following addresses: ioan.farmus@usm.ro and meridian.critic.flsc@gmail.com.
For details concerning manuscript preparation, please consult the journal’s website: Formatting Guidelines
The deadline for full manuscript submission is June 30, 2026
Literature as Performance: From Text to Intertext, via Staging
Critical Dossier Coordinator no 2 / 2025, Emilia DAVID,
Professoressa Associata di Lingua e Letteratura Romena, Dipartimento di Filologia, Letteratura e Linguistica,
Università di Pisa, Italia
This “thematic dossier” aims to explore a broad range of experimental processes and moments that have shaped and continue to influence literature, literary criticism, and related fields such as creative and critical discourses on theater and the arts in general, as well as philosophy, aesthetics, and, wherever possible, other areas of humanistic knowledge. Consequently, the methodological approaches underlying these discussions will highlight the criteria, situations, and contexts that contribute to defining the meanings of the terms “experimentalism,” “performance,” and “intertextuality.” It will be fascinating to observe the ways in which the significance of these concepts (chosen as primary reading frameworks) can evolve over time along with their aesthetic motivations.
The present issue of Meridian Critic seeks to bring together a wide spectrum of discursive models and registers, whose analysis will reveal the literary/creative act while in the making, with a primary focus on both world literature and Romanian literature, while not excluding the broader humanistic discourse. Among the most intriguing forms that literature offers to stimulate literary playfulness and performance (alongside other secondary forms of writing), the phenomenon of intertextuality must also be taken into account. All the aforementioned elements contribute to enhancing the idea of textual dynamics, already inherent in the mechanisms of intertextuality, as deduced from the very definition of the concept in its earliest theoretical approaches.
But even in Performance Theory (understood in a very general sense, encompassing multiple arts and domains), the processual nature of the text/discourse is of critical importance. Moreover, in the context of recent decades, we can start from the widely accepted tenet among critics of postmodernism and performance-based practices that the exposure of theatrical conventions represents a “unifying mode of the postmodern” (Michel Benamou, Performance in Postmodern Culture, 1977), emerging as a dominant feature of contemporary Western culture. Clearly, literary and theatrical performance models share multiple characteristics, with their convergence centered on the perception of the art working as a process, accompanied by theoretical awareness and the pivotal role of playing or acting.
In Romanian literature, one of the most illustrative examples comes from the optzecist (1980s) literary movement, which borrows numerous elements from theatrical performance aesthetics. Consequently, many of the 1980s authors commonly employ the expressive potential offered by dramatic language, theatrical props and techniques, and the act of staging itself (including all kinds of simulations and disguises), serving both as literary effects and existential attitudes.
Furthermore, considering the potential power of a text (activated, for instance, through citation, i.e. the most emblematic index of intertextuality, capable of transforming a static context into a dynamic process of meaning-making), the contributors’ essays will establish the aesthetic and extra-aesthetic stakes of this palimpsestic figure. They will offer a panoramic view of both European and non-European literature, past and present, suited to both synchronic analysis (which favors direct or indirect dialogue between writers, movements, and artistic groups) and diachronic analysis. Thus, an inherent theoretical framework for intertextuality will emerge, aiming to unveil the mechanisms necessary for understanding the possible meanings generated by citation, cultural allusion, and other such “signals.”
One of the most significant moments when literature manifested as performance in Romanian culture was during the historical avant-garde, particularly in the most experimental component of Romanian modernism, which maintained extensive and intense relationships with Futurism, Dadaism, Literary Cubism, Expressionism, and Surrealism. Therefore, a section of issue 2/2025 of Meridian Critic could be dedicated to this chapter of Romanian literature, as well as to the broader cultural relationships between the avant-garde and its contemporary European movements.
The changing historical context (marked in Romania, from 1948 to 1989, by censorship imposed in service of dictatorship ideology) brought along a similar change in experimentalism. The latter adapted so as to ensure the survival of aesthetic value in literature and the arts while also voicing ethical and political messages through codified strategies. Under these circumstances, experimentalism (expressed through metaliterature, which gave rise to many “resistance pieces” in the 1960s and 1970s in both poetry and prose) created an impression of excessive self-reflexivity, as intertextuality and metatextuality were in actual fact among the very few available means of preserving aesthetic value.
The shift in our culture toward the multifaceted paradigm of postmodernism in the late 20th century (and earlier in other cultures) projected onto the act of writing poetry, prose, and drama (and, to a lesser extent, literary criticism) an experience akin to performance, designed to exalt the pleasure of the text. Alongside the writers of the 1980s, literary and art critics themselves became virtuosos, capable of captivating readers with texts resembling literary works.
The hermeneutic challenge we propose might also lead to additional questions, such as:
- Are there any differences in approach, strategy, or means whenever experimentalism (defined as performance) engages with literary history versus contemporary authors and artistic contexts?
- Regarding Romanian literature specifically:
- What are the most experimental “shelves” in the grand library of Romanian literature, full of yet-to-be-discovered literary, artistic, theoretical, and critical texts? (This question could apply to any national literature.)
- How does postmodern intertextuality relate to predecessors and their texts? (Romanian literature often takes a reverent and generously integrative approach.)
Bringing these perspectives together, issue 2/2025 of Meridian Critic invites a plurality of methodological, theoretical, and critical viewpoints on these thematic axes. Through numerous instances of metaliterature, metatheater, and self-reflexivity, the corpus of analyzed texts will allow for an exploration of literature and other reference fields, highlighting the compositional and stylistic techniques that spectacularly reinterpret ancient and modern topoi from an intertextual point of view. This process ultimately culminates in mastering the most varied “combinatorial arts,” capable of virtuously abolishing the past to project the history of literary and non-literary creativity onto an eternal and inexhaustible simultaneity.
We receive contributions in Romanian, English, French or German.
Submissions, up to 7000 words, together with the 200 words abstract in English and the author’s short biographical note, up to 400 words, should be sent to emilia.david@unipi.it.
For the submission guidelines, please see the section Instructions for Authors on the journal website.
The deadline for the full article submission: August 31, 2025.
Identity and Otherness. Self and Other
Identity is a complex, dynamic and multidimensional concept that can be approached from multiple perspective across generous disciplines such as literature, linguistics, cultural, philosophical and social studies. It is these disciplines that offer theoretical tools and frameworks for understanding how identity is shaped through processes of (de)construction, expression, negotiation, duplication/splitting, and even annihilation under the impact of contextual factors that have the power and (in)direct authority to attribute to the Self a sense of belonging to different socio-cultural and socio-linguistic communities.
Identity is often constructed in relation to Otherness, a genuine source of challenge and enrichment. Interestingly, a proper understanding and correct decoding of the relationship between these two fundamental concepts is essential for navigating in an increasingly interconnected world. Hegel, Jung, Hoffman, Levinas, as well as Derrida, Todorov, and Kristeva have significantly explored these concepts from philosophical, linguistic, literary, cultural, and social perspectives, insisting that identity is constructed through the relationship with the other, in constant dialogue, in performative interaction or even through reciprocity.
Moreover, the relationship between Self and Other implies reciprocity at various levels. For instance, language can both construct and deconstruct differences, literature can explore spaces of affirmation or negation of identity through contrast or opposition (as exemplified in the works of Mircea Eliade, Albert Camus, or Franz Kafka), and cultural interactions may generate products, practices, values and traditions expressed through specific symbolic systems. This dynamic interplay can manifest as either fluid or opaque, influenced by permanent socio-political shifts.
Otherness serves as a mirror reflecting and redefining identity. Through interaction with the “other,” individuals and communities can clarify their values, norms, and ideological boundaries, prompting reflection, critique, and even reinvention of both individual and collective identities. This reciprocal dynamic also involves inherent tension, as otherness can be perceived as a threat, potentially leading to marginalization, exclusion, and radicalization. Conversely, recognizing otherness fosters a deeper, more nuanced understanding of identity, particularly in multicultural societies that prioritize acceptance and embrace diversity in all its forms.
The “other,” therefore, invites responsible dialogue, offering an opportunity to redefine identity through constant reshaping and increased receptivity. This encounter allows for the creation of common ground where differences are not denied but explored, re-evaluated, and integrated into a hybrid existential landscape. Often reduced to cultural stereotypes or simplistic images reflecting societal prejudices and fears, the “other” can also be exoticized or romanticized, leading to a fetishization of cultural differences evident in literary and artistic works that idealize other cultures. However, these hybrid cultural spaces also provide fertile ground for reflecting on the diversity and complexity of human experience.
The current issue of Meridian Critic extends an invitation to explore these generous concepts through diverse theoretical and methodological frameworks, culminating in the publication of a thematic dossier of original works. In our increasingly interconnected world, both real and virtual, where migration, technology, and intercultural exchange are reshaping the boundaries between Self and Other, we can collectively consider the influence of globalization on identity construction and the perception of otherness. This raises several key questions: How can otherness become a source of enrichment, rather than conflict, for individual and collective identities? What role do languages and discourses play in constructing otherness and establishing social hierarchies, power relations, and authority? How does otherness manifest within the individual, for example, through the subconscious or internal conflicts? And finally, how can identity and otherness be reconciled within multicultural societies without each losing its distinct character?
We also invite you to consider your own research questions related to the following areas/themes:
- Representations of identity and otherness in literature
- The construction of identity through language and discourse
- Otherness as a cultural and linguistic phenomenon
- National, ethnic, and regional identity in literature and linguistics
- Intercultural and inter-literary dialogue as an expression of otherness
- Gender identity and otherness in philological studies
- Migration, diaspora, and identity transformation
- Markers of identity and non-identity in virtual space
- Identity and otherness within the context of globalization and digitalization
The journal also welcomes original contributions for its other sections (Exegeses, Language and Communication, and Reviews).
Articles should be written in Romanian, English, French, or German.
Manuscripts (up to 7,000 words), along with an English abstract (maximum 200 words), 5 keywords, and a brief author biography (maximum 400 words), should be submitted to the following addresses: crina.prodan@usm.ro and meridian.critic.flsc@gmail.com.
For details concerning manuscript preparation, please consult the journal’s website: Formatting Guidelines
The deadline for full manuscript submission is June 30, 2025.
FRANÇAIS
L’espace littéraire et la spatialité du champ littéraire
Le changement de paradigme, marqué par l’orientation de la préoccupation pour l’idée de temps, qui a dominé le XIXe siècle et la première moitié du XXe siècle, transformant les histoires littéraires en artefact emblématique, vers l’idée d’espace, qui définit les études littéraires après la Seconde Guerre mondiale, est placé sous le signe d’un « tournant spatial » (Edward Soja 1989) ; un aspect rendu possible par une série de phénomènes conjugués, tels que le capitalisme tardif, le mondialisme, la société de l’information, etc.
Cette nouvelle direction qui définit le domaine littéraire a façonné l’espace au-delà d’un simple topos ; elle l’a transformé dans une catégorie critique, dont l’effet a engendré l’apparition de nouveaux objets d’étude, derrière lesquels ont été placées de nouvelles philosophies d’interprétation, centrées sur l’idée de spatialité, de nouvelles méthodologies d’investigation du texte littéraire, inter- ou transdisciplinaires, et, bien sûr, de nouvelles constellations de concepts pour rendre visibles les relations spatiales qui définissent le champ littéraire, les rapports entre les cultures ou la logique de l’articulation du texte fictionnel, devenu, de cette perspective, une véritable « machine de cartographie » (mapping machines, Robert T. Tally Jr. 2014).
Ainsi, en abordant le phénomène littéraire sous l’angle de la spatialité, des chercheurs issus de différents domaines théoriques ont débattu sur : la manière dont les cultures interagissent et se transforment (Edward Said 1978, Gayatri Spivak 1999, Homi Bhabha 1994), la structuration spatiale du littéraire (Pierre Bourdieu 1993, Pascale Casanova 1999, Immanuel Wallerstein 2004), les schémas selon lesquels certains genres littéraires se répandent à travers le globe (Franco Moretti 1998, David Damrosch 2003, Gisele Sapiro 2016), la manière dont la littérature crée de l’espace et l’intègre dans la trame de l’œuvre (Gaston Bachelard 1957; Michel Foucault 1967, Yi-Fu Tuan 1977; Henri Lefebvre 1974, Bertrand Westphal 2007, Robert T. Tally Jr. 2012).
Leur mérite principal est qu’en raison des efforts répétés, déjà réalisés depuis plus de cinquante ans, toutes ces études, ayant placé l’idée de spatialité au centre, nous ont doté de plus qu’un simple « sens de l’espace » (Marc Brosseau). Elles ont ouvert plus qu’une simple perspective, celle d’ « étudier l’espace dans la littérature et la littérature dans l’espace » (Franco Moretti); elles nous ont appris – plus important encore – à penser le littéraire d’un point de vue spatial, c’est-à-dire l’ensemble du phénomène, un aspect traduit par la production de modalités alternatives de lecture de la littérature, la recherche de voies pour mettre en dialogue diverses disciplines, appartenant ou non au spectre philologique, tout en regardant la littérature, en zoomant et en multipliant les lentilles, au-delà des frontières nationales, comme une expression de processus politiques, sociaux ou culturels transnationaux.
Ainsi, par cet appel, nous invitons des philologues issus de différents domaines théoriques, la sociologie de la littérature, le post- et décolonialisme, l’analyse des systèmes-monde, le post-marxisme, le féminisme, l’écocritique, les géographies littéraires ou les études quantitatives, etc., à nous envoyer leurs contributions pour une meilleure compréhension du rôle que l’espace et la spatialité jouent dans l’étude du littéraire.
Dans un monde interconnecté, mais fragmenté par les diverses catégories qui façonnent et modulent notre jugement – y compris celui littéraire – parmi lesquelles l’appartenance à un certain espace culturel ou social, nous proposons donc, à travers ce dossier thématique, de réfléchir sur certaines des questions suivantes : Comment le texte construit-il sa propre géographie (réelle ou imaginaire) ? Comment les espaces littéraires révèlent-ils des rapports de pouvoir, des inégalités de classe ou des formes d’aliénation déterminées par les structures socio-économiques ? Comment les institutions et les centres d’autorité du champ littéraire sont-ils distribués ? Comment la circulation du texte et le positionnement de l’auteur dans le système littéraire mondial reflètent-ils la dynamique centre–(semi)périphérie ? Comment le texte négocie-t-il les tensions entre le territoire et l’identité ? Comment le texte conteste-t-il les cartes créées par la modernité coloniale et quelles formes alternatives de perception de l’espace propose-t-il ? Comment les espaces féminins ou masculins sont-ils définis dans le texte ? De quelle manière les structures spatiales reflètent-elles ou renversent-elles les hiérarchies de genre ? Quelles fonctions remplissent les espaces liminaux, marginaux ou hétérotopiques dans la dynamique identitaire et symbolique du texte ? Comment la mobilité des auteurs, les traductions et les circuits éditoriaux influencent-ils la manière dont les espaces littéraires se connectent aux réseaux culturels mondiaux ?
Nous publierons également des contributions originales pour les autres sections de la revue (Exégèses, Langue et communication, Comptes rendus).
Les articles doivent être rédigés en roumain, anglais, français ou allemand.
Les contributions (maximum 7000 mots), accompagnés d’un résumé en anglais (maximum 200 mots), de 5 mots-clés et d’une brève présentation de l’auteur (une note biographique de maximum 400 mots) doivent être envoyés aux adresses suivantes : ioan.farmus@usm.ro et meridian.critic.flsc@gmail.com.
Veuillez consulter le site web de la revue pour plus de détails sur les règles de rédaction : Règles de rédaction
Date limite de soumission des contributions : le 30 juin 2026
La littérature comme performance : de la mise en scène du texte à l’intertexte
Coordinatrice volume no 2 / 2025, Emilia DAVID,
Professoressa Associata di Lingua e Letteratura Romena, Dipartimento di Filologia, Letteratura e Linguistica,
Università di Pisa, Italia
Ce « dossier thématique » propose une large gamme de processus et de moments d’expérimentalisme qui ont marqué et continuent de marquer la littérature, la critique littéraire et les domaines connexes, tels que les discours créatifs ou critiques sur le théâtre et les arts en général, sur la philosophie, l’esthétique et, dans la mesure du possible, sur d’autres sphères potentielles du savoir humaniste. Par conséquent, les approches méthodologiques qui sous-tendront les exposés mettront en lumière les critères, les situations et les contextes qui contribuent à définir le sens des termes « expérimentalisme », « performance » et « intertextualité ». Il sera intéressant d’observer comment les significations de ces concepts, choisis comme principales grilles de lecture, évoluent dans le temps avec leurs motivations esthétiques.
Ce numéro de Meridian Critic vise à rassembler un large spectre de modèles et de registres discursifs, dont l’analyse révélera l’acte littéraire / créatif dans son processus de constitution, en prenant comme points de référence, principalement, la littérature universelle et roumaine, sans exclure les possibilités d’un discours humaniste plus large. Parmi les formes les plus attrayantes que la littérature met à disposition pour susciter le jeu et la performance littéraire, en conjonction avec d’autres figures de l’écriture de second degré, il faut considérer le phénomène de l’intertextualité. Tous les éléments mentionnés précédemment contribuent à renforcer l’idée de dynamique textuelle, déjà consubstantielle aux mécanismes de l’intertextualité, comme on peut le déduire de la définition même du concept, dès les premières approches théoriques qui lui ont été consacrées.
Mais dans la théorie de la performance également, en considérant le terme dans un sens très général, c’est-à-dire appliqué à plusieurs arts et domaines, la processualité de l’œuvre/discours est centrale. D’autre part, dans le contexte des dernières décennies, nous pouvons partir de l’idée largement acceptée par les critiques du postmodernisme et des pratiques de type performance, selon laquelle l’exhibition des conventions théâtrales est une « forme unificatrice du postmodernisme » (Michel Benamou, Performance in Postmodernism Culture, 1977), apparaissant en fait comme dominante dans la culture occidentale contemporaine. De toute évidence, les modèles de performance littéraire et théâtrale partagent plusieurs caractéristiques, le point de jonction entre ces visions résidant précisément dans la perception de l’œuvre comme processus, accompagnée de la conscience théorique et de la centralité du jeu.
Dans la littérature roumaine, l’un des exemples les plus représentatifs vient de la littérature des années 1980, qui emprunte toute une série d’éléments à l’esthétique du spectacle théâtral ainsi qu’à celle de la performance scénique. Par conséquent, les possibilités expressives offertes par le langage dramatique, les accessoires et les techniques du théâtre, ainsi que la « mise en scène » affichée comme telle, c’est-à-dire les simulations et les travestissements de tout type, dans leur double valence d’effets littéraires et d’attitudes existentielles, sont communes à un bon nombre de ces écrivains.
De plus, en partant de l’observation de la force potentielle d’un texte, activée, par exemple, par la citation – l’indice le plus emblématique du phénomène intertextuel, capable de transformer la condition statique d’un contexte en un processus dynamique de production de sens -, les études des contributeurs établiront les enjeux esthétiques et extra-esthétiques de cette même figure du palimpseste dans une perspective représentative de la littérature européenne et non européenne, actuelle et plus ancienne, qui s’adapte à la fois à une présentation synchronique, privilégiant le dialogue direct ou indirect entre orientations et écrivains, mouvements, groupes artistiques affines, mais aussi à une perspective diachronique. On pourra ainsi déduire un cadre théorique inhérent à l’utilisation de l’intertextualité, destiné à révéler les mécanismes nécessaires à la compréhension des significations possibles, générées par les procédés de citation, d’allusion culturelle et d’autres « signaux » de ce genre.
L’un des moments les plus féconds où la littérature s’est manifestée comme performance dans la culture roumaine a été celui marqué par l’avant-garde historique, à savoir la composante la plus expérimentale du modernisme local, qui a entretenu des relations étendues et intenses avec le Futurisme, le Dadaïsme, le Cubisme littéraire, l’Expressionnisme et le Surréalisme. Par conséquent, une section du numéro 2/2025 de Meridian Critic pourrait être consacrée à ce chapitre de la littérature roumaine et, également, au cadre multiforme des relations culturelles de l’avant-garde avec les mouvements européens contemporains.
Avec le changement de contexte historique, marqué en Roumanie, à partir de 1948 et jusqu’en 1989, par les contraintes de la censure au service de l’idéologie de la dictature, l’entité de l’expérimentalisme change, pour garantir la survie de la valeur esthétique dans la littérature et l’art, mais aussi pour donner voix à des messages de nature éthique et politique, en mettant en mouvement des stratégies codifiées. Dans ces circonstances, l’expérimentalisme, exprimé à travers la métalittérature, qui est à l’origine de nombreuses « pièces de résistance » des années 1960 et 1970, en poésie et en prose, crée l’impression d’un certain excès d’autoréflexivité, dans des conditions où l’inter- et la métatextualité ont été, en fait, les seules ancres de salut servant la cause de la préservation de la valeur esthétique.
L’évolution de notre culture vers le paradigme multiforme du postmodernisme dans les dernières décennies du XXe siècle (et dans d’autres cultures à une période antérieure) projette dans l’acte d’écrire de la poésie, de la prose, du théâtre et, dans une mesure plus limitée, d’exercer la démarche critique, une expérience similaire à la pratique de la performance, destinée à exalter le plaisir du texte. Outre les écrivains et les écrivaines de la Génération ‘80, les critiques eux-mêmes (de la littérature et de l’art) deviennent des virtuoses, capables de séduire le lecteur par des pages ressemblant à de la littérature à part entière.
Le défi herméneutique que nous lançons pourrait également refléter des questions supplémentaires, telles que :
- Existe-t-il des différences d’approche, de stratégie, de moyens utilisés lorsque l’expérimentalisme défini comme performance s’exerce par rapport au passé littéraire ou bien par rapport aux cas où il se concentre sur des auteurs et des contextes contemporains dans le domaine de l’art, de la création, au sens large ?
En ce qui concerne strictement la littérature roumaine :
- Quelles sont les étagères les plus expérimentales de la littérature roumaine, vue comme une bibliothèque fascinante, pleine de textes encore à découvrir — littéraires, artistiques, théoriques et critiques ? (La question est valable pour toute littérature que nous pourrions envisager.)
- En ce qui concerne l’intertextualité de type postmoderniste, de quelle manière le rapport aux prédécesseurs et à leurs textes se fait-il ? (Dans la littérature roumaine, l’attitude est souvent révérencieuse, généreusement intégratrice.)
En réunissant ces perspectives, le numéro 2/2025 de Meridian Critic propose de décliner ces axes thématiques à partir d’une pluralité d’angles méthodologiques, théoriques et critiques. À travers de nombreuses séquences de métalittérature, de métathéâtre, d’autoréflexivité, le corpus de textes soumis à l’analyse permettra d’explorer, dans la littérature et dans d’autres domaines pris comme référence par chaque chercheur, les modalités et techniques compositionnelles et stylistiques visant à reprendre de manière spectaculaire, sur le mode intertextuel, les topos antiques et modernes, culminant avec la maîtrise des « arts combinatoires » les plus variés, capables d’abolir avec virtuosité le passé, pour projeter l’histoire de la créativité littéraire et non littéraire dans une simultanéité éternelle et inépuisable.
Nous publierons également des contributions originales pour les autres sections de la revue
(Exégèses, Langue et communication, Comptes rendus).
Les articles doivent être rédigés en roumain, anglais, français ou allemand.
Les contributions (maximum 7000 mots), accompagnés d’un résumé en anglais (maximum 200 mots), de 5 mots-clés et d’une brève présentation de l’auteur (une note biographique de maximum 400 mots) doivent être envoyés à : emilia.david@unipi.it.
Veuillez consulter le site web de la revue pour plus de détails sur les règles de rédaction : Règles de rédaction
Date limite de soumission des contributions : le 31 août 2025.
Identité et altérité. Moi et l’Autre
L’identité est un concept complexe, dynamique et multidimensionnel qui peut être abordé à partir d’un large éventail de perspectives. L’ancrage profond dans des domaines d’analyse généreux, tels que la littérature, la linguistique, les études culturelles, philosophiques et sociales, oriente la compréhension de ce concept à travers le prisme d’instruments et de cadres théoriques qui soutiennent sa métamorphose dans de vastes processus de (dé)construction, d’expression, de négociation, de déduplication ou même d’annihilation sous l’impact des facteurs contextuels qui ont le pouvoir et l’autorité (in)directe d’attribuer au Soi une certaine appartenance à différentes communautés socioculturelles et sociolinguistiques.
L’identité se construit souvent en relation avec l’altérité, véritable source de défi et d’enrichissement, et il devient essentiel de comprendre et de décoder correctement la relation entre ces deux concepts fondamentaux pour naviguer dans un monde de plus en plus interconnecté. Hegel, Jung, Hoffman, Levinas, mais aussi Derrida, Todorov, Kristeva, etc. ont exploré de manière significative ces concepts d’un point de vue philosophique, linguistique, littéraire, culturel et social, en insistant sur le fait que l’identité se construit à travers la relation avec l’autre, dans un dialogue particulier, dans une interaction performative ou même dans la réciprocité.
En fait, la relation entre Moi et l’Autre implique une certaine réciprocité à différents niveaux – le langage peut (dé)construire des différences, la littérature peut explorer les espaces d’affirmation ou de négation de l’identité ou des identités, par contraste ou opposition (Mircea Eliade, Albert Camus, Franz Kafka, etc.), les interactions culturelles créent des produits, des pratiques, des valeurs et des traditions qui se reflètent dans un symbolisme particulier. Elle peut devenir fluide ou opaque, étant (in)directement influencée par des changements sociopolitiques permanents.
L’altérité peut fonctionner comme un miroir à travers lequel l’identité se reflète et se redéfinit. Grâce à l’interaction avec « l’autre », l’individu ou la communauté peut clarifier ses propres valeurs, ses normes et ses limites idéologiques, réfléchir, critiquer ou même réinventer les identités individuelles et collectives. Dans cette dynamique de réciprocité, il existe également une tension inhérente entre les deux concepts, car l’altérité peut être perçue comme une menace pour l’identité, conduisant à la marginalisation, à l’exclusion et à la radicalisation. En même temps, la reconnaissance de l’altérité permet une compréhension plus profonde et plus complexe de l’identité, en particulier dans les sociétés multiculturelles, où des valeurs telles que l’acceptation de l’autre et la diversité sous toutes ses facettes sont promues.
L’« autre » invite donc à un dialogue responsable, et cette rencontre offre l’occasion de redéfinir l’identité, de la façonner constamment et de la rendre plus réceptive à l’acceptation et à la construction d’un terrain d’entente où les différences ne doivent pas être niées, mais explorées, réévaluées et intégrées dans un paysage existentiel hybride. Souvent représenté par des stéréotypes culturels ou des images simplifiées qui reflètent les préjugés et les peurs de la société, l’« autre » peut aussi être exotique ou fascinant, ce qui peut conduire à une fétichisation des différences culturelles, visible dans les œuvres littéraires et artistiques qui idéalisent les autres cultures. Mais les espaces culturels hybrides sont aussi un terrain fertile pour réfléchir à la diversité et à la complexité de l’expérience humaine.
Le numéro actuel de Meridian Critic propose d’explorer ces concepts généreux à partir d’une variété de perspectives théoriques et méthodologiques qui façonneront un dossier thématique avec des contributions scientifiques originales. Dans un monde de plus en plus interconnecté, qu’il soit réel ou virtuel, où les migrations, les technologies et les échanges interculturels redéfinissent les frontières entre « Moi » et l’« Autre », nous pouvons réfléchir ensemble à la manière dont la mondialisation influence la construction de l’identité et la perception de l’altérité. Nous pouvons également réfléchir à une question naturelle : comment l’altérité peut-elle devenir une source d’enrichissement, et non de conflit, pour l’identité individuelle ou collective ? Ou encore, quel rôle jouent les langages et les discours dans la construction de l’altérité et dans l’établissement des hiérarchies sociales, des relations d’autorité et de pouvoir ? Comment l’altérité se manifeste-t-elle à l’intérieur d’une personne (par l’inconscient ou par des conflits internes) ? Dans une société multiculturelle, comment concilier l’identité et l’altérité sans perdre leurs spécificités ?
Nous vous invitons à réfléchir à d’autres questions et/ou axes thématiques :
- Représentations de l’identité et de l’altérité dans le discours littéraire ;
- La construction de l’identité à travers la langue et le discours ;
- L’altérité comme phénomène culturel et linguistique ;
- L’identité nationale, ethnique et régionale dans la littérature et la linguistique ;
- Le dialogue interculturel et interlittéraire comme expression de l’altérité ;
- Identité de genre et altérité dans les études philologiques ;
- Migration, diaspora et transformations identitaires ;
- Marques de (non)identité dans le cyberespace ;
- Identité et altérité dans le contexte de la mondialisation et de la numérisation.
Nous publierons également des contributions originales pour les autres sections de la revue
(Exégèses, Langue et communication, Comptes rendus).
Les articles doivent être rédigés en roumain, anglais, français ou allemand.
Les contributions (maximum 7000 mots), accompagnés d’un résumé en anglais (maximum 200 mots), de 5 mots-clés et d’une brève présentation de l’auteur (une note biographique de maximum 400 mots) doivent être envoyés aux adresses suivantes : crina.prodan@usm.ro et meridian.critic.flsc@gmail.com.
Veuillez consulter le site web de la revue pour plus de détails sur les règles de rédaction : Règles de rédaction
Date limite de soumission des contributions : le 30 juin 2025.