ROMÂNĂ
Literatura ca performance: de la regia textului la intertext
Coordonatoare volum nr. 2 / 2025, Emilia DAVID,
Professoressa Associata di Lingua e Letteratura Romena, Dipartimento di Filologia, Letteratura e Linguistica,
Università di Pisa, Italia
Acest „dosar tematic” aspiră să propună o gamă amplă de procese și momente de experimentalism care au marcat și continuă să marcheze literatura, critica literară și domeniile învecinate acestora, precum discursurile creative sau critice despre teatru și arte în general, despre filosofie, estetică, iar în măsura posibilului, despre alte eventuale sfere de cunoaștere umanistă. În consecință, abordările metodologice care vor sta la baza expunerilor vor pune în lumină criteriile, situațiile și contextele care contribuie la definirea sensului termenilor „experimentalism”, „performance” și „intertextualitate”. Va fi interesant să observăm modul în care semnificațiile acestor concepte, alese ca principale grile de lectură, se schimbă în timp împreună cu motivațiile lor estetice.
Fascicolul curent își propune să reunească un larg spectru de modele și registre discursive, a căror analiză va revela actul literar / creativ în procesul său de constituire, având ca repere, în principal, literatura universală și română, fără a exclude posibilitățile discursului mai larg umanist. Printre formele cele mai atractive pe care, în primul rând, literatura le pune la dispoziție pentru a suscita jocul și performance-ul literar, în conjuncție cu alte figuri ale scriiturii de grad secund, trebuie considerat fenomenul intertextualității. Toate elementele menționate anterior contribuie la potențarea ideii de dinamică textuală, deja consubstanțială mecanismelor intertextualității, așa cum se deduce din însăși definiția conceptului încă de la primele abordări teoretice dedicate acesteia.
Dar și-n teoria performance-ului, considerând termenul într-un sens foarte general, adică aplicat mai multor arte și domenii, este centrală procesualitatea operei/discursului. Pe de altă parte, în contextul ultimelor decenii, putem porni de la ideea larg acceptată de criticii postmodernismului și ai practicilor de tip performance, aceea că exhibarea convenţiilor teatrului este o „formă unificatoare a postmodernismului” (Michel Benamou, Performance in Postmodernism Culture, 1977), apărând de fapt ca dominantă în cultura occidentală contemporană. În mod evident, modelele de performance literar și teatral au în comun mai multe caracteristici, punctul de conjuncție între aceste viziuni constând tocmai în percepția operei ca proces, acompaniată de conştiinţa teoretică şi de centralitatea jocului.
În literatura română, unul dintre exemplele cele mai reprezentative vine din literatura optzecistă, care împrumută o serie întreagǎ de elemente din recuzita spectacolului de tip teatral precum și din estetica performance-ului scenic. Prin urmare, sunt comune multora dintre acești scriitori posibilitățile expresive oferite de limbajul dramatic, de recuzita și tehnicile teatrului, ca și „punerea în scenă” afișată ca atare, deci, simulările și travestiurile de orice tip, în dubla lor valență de efecte literare, dar și de atitudini existențiale.
În plus, pornind de la constatarea forței potențiale a unui text, activată, de exemplu, de citat – indicele cel mai emblematic al fenomenului intertextual, capabil să transforme condiția statică a unui context într-un proces dinamic de producere a sensului –, studiile contributorilor vor stabili mizele estetice și extra-estetice ale aceleiași figuri a palimpsestului într-o panoramă reprezentativă a literaturii europene și nu numai europene, actuale și mai îndepărtate, care se adecvează atât unei prezentări din perspectivă sincronică, care tinde să privilegieze dialogul direct sau indirect între orientări și scriitori, mișcări, grupuri artistice afine, cât și în accepție diacronică.
Se va putea deduce astfel un cadru teoretic inerent utilizării intertextualității, menit să devoaleze mecanismele necesare înțelegerii semnificațiilor posibile, generate de procedeele citării, aluziei culturale și altor „semnale” de acest gen.
Unul dintre momentele cele mai faste în care s-a manifestat literatura ca performance în cultura română a fost cel marcat de avangarda istorică, și anume de componenta cea mai experimentală a modernismului autohton, care a avut relații extinse și intense cu Futurismul, Dadaismul, Cubismul literar, Expresionismul și Suprarealismul. Prin urmare, o secțiune a numărului 2/2025 din Meridian Critic ar putea fi rezervată acestui capitol al literaturii române și, în aceeași măsură, cadrului multiform al raporturilor culturale ale avangardei cu mișcările europene contemporane ei.
Odată cu schimbarea contextului istoric, marcat în România, începând din 1948 și până în 1989, de constrângerile cenzurii puse în slujba ideologiei dictaturii, entitatea experimentalismului se schimbă, pentru a garanta supraviețuirea valorii estetice în literatură și artă, dar și pentru a da voce unor mesaje de natură etică și politică, punând în mișcare strategii codificate. În aceste circumstanțe, experimentalismul, exprimat prin metaliteratură, care se află la originea a numeroase „piese de rezistență” din anii ’60 și ’70, atât în poezie, cât și în domeniul prozei, creează impresia unui anumit exces de autoreflexivitate, în condițiile în care inter- și meta-textualitatea au fost, de fapt, puținele ancore de salvare servind cauza păstrării valorii estetice.
Evoluția în cultura noastră către paradigma multiformă a postmodernismului în ultimele decenii ale secolului XX (iar în alte culturi în perioada anterioară) proiectează în actul de a scrie versuri, proză, teatru și, într-o măsură mai limitată, de a exercita demersul critic, o experiență similară cu practica performance-ului, menită să exalte plăcerea textului. Pe lângă scriitorii și scriitoarele din Generația ’80, criticii înșiși (ai literaturii și ai artei) devin virtuozi, capabili să seducă cititorul prin pagini asemănătoare literaturii propriu-zise.
Provocarea de tip hermeneutic pe care o lansăm ar mai putea reflecta la întrebări suplimentare, precum:
- există diferențe de abordare, de strategie, de mijloace utilizate atunci când experimentalismul definit ca performance se exercită în raport cu trecutul literar, față de cazurile în care acesta se concentrează asupra unor autori și contexte contemporane din câmpul artei, creației, în sens mai larg?
În ceea ce privește strict literatura română:
- Care sunt rafturile cele mai experimentale ale literaturii române, văzută ca o bibliotecă fascinantă, plină de texte încă de descoperit – literare, artistice, teoretice și critice? (Întrebarea este valabilă pentru orice literatură am avea în vedere.)
- Referitor la intertextualitatea de tip postmodern, în ce mod are loc raportarea la predecesori și la textele acestora? (În literatura română atitudinea este adesea reverențioasă, generos integratoare).
Reunind perspectivele, numărul 2/2025 din Meridian Critic propune declinarea acestor axe tematice dintr-o pluralitate de unghiuri metodologice, teoretice și critice. Prin intermediul a numeroase secvențe de metaliteratură, metateatru, autoreflexivitate, corpus-ul de texte supus analizelor va permite explorarea în literatură și în alte domenii luate drept reper de fiecare cercetător, a modalităților și tehnicilor compoziționale și stilistice ce vizează reluarea spectaculoasă, în cheie intertextuală, a toposurilor antice și moderne, culminând cu stăpânirea celor mai variate „arte combinatorii”, capabile să abolească cu virtuozitate trecutul, pentru a proiecta istoria creativității literare și non-literare într-o simultaneitate eternă și inepuizabilă.
Vor fi luate în considerare și contribuții originale pentru celelalte secțiuni ale revistei (Exegeze, Limbă și comunicare, Recenzii).
Articolele vor fi redactate în limbile română, engleză, franceză sau germană.
Lucrările (maximum 7000 de cuvinte), însoțite de rezumate în limba engleză (maximum 200 de cuvinte), 5 cuvinte-cheie, precum și de o scurtă prezentare a autorului (o notă biografică de cel mult 400 de cuvinte) vor fi trimise la următoarea adresă: emilia.david@unipi.it.
Pentru detalii cu privire la normele și stilul de redactare, trebuie consultate indicațiile de pe site-ul revistei: Norme de Redactare
Termenul limită pentru trimiterea articolului integral: 31 august 2025.
Identitate și alteritate. Eu și Celălalt
Identitatea reprezintă un concept complex, dinamic și multidimensional, care poate fi abordat dintr-o largă paletă de perspective. Ancorarea profundă în domenii generoase de analiză, precum literatura, lingvistica, studiile culturale, filosofice și sociale, orientează înțelegerea acestui concept prin prisma unor instrumente și cadre teoretice care susțin metamorfozarea lui în ample procese de (de)construcție, exprimare, negociere, dedublare sau chiar anihilare sub impactul unor factori contextuali care au puterea și autoritatea (in)directă de a-i atribui Sinelui o anumită apartenență la diferite comunități socioculturale și sociolingvistice.
Identitatea se construiește adesea prin raportare la alteritate, o veritabilă sursă de provocare și de îmbogățire, iar înțelegerea și corecta decodare a raportului care se instaurează între cele două concepte fundamentale devine esențială pentru a naviga într-o lume din ce în ce mai interconectată. Hegel, Jung, Hoffman, Levinas, dar și Derrida, Todorov, Kristeva etc. au explorat semnificativ aceste concepte din perspectivă filosofică, lingvistică, literară, culturală, socială, insistând asupra faptului că identitatea se construiește prin relația cu celălalt, într-un anumit dialog, în interacțiune performativă sau chiar prin reciprocitate.
De altfel, relația dintre Eu și Celălalt presupune o anumită reciprocitate în diferite planuri – limbajul poare fi cel care (de)construiește diferențele, literatura poate explora spațiile de afirmare sau de negare a identități(lor), prin contrast sau opoziție (i.e. Mircea Eliade, Albert Camus, Franz Kafka ș.a.), interacțiunile culturale creionează produse, practici, valori și tradiții reflectate într-o simbolistică aparte. Ea poate deveni fluidă sau opacă, fiind (in)direct influențată de permanentele schimbări sociopolitice.
Alteritatea poate funcționa ca o oglindă prin care identitatea se reflectă și se redefineste. Prin interacțiunea cu „celălalt”, individul sau comunitatea își poate clarifica propriile valori, norme și limitări ideologice, se pot reflecta, critica sau chiar reinventa identități individuale și colective. În această dinamică a reciprocității își găsește loc și tensiunea inerentă între cele două concepte, întrucât alteritatea poate fi percepută drept o amenințare la adresa identității, ceea ce conduce către marginalizare, excludere, radicalizare. În egală măsură, recunoașterea alterității permite înțelegerea mai profundă și mai complexă a identității, mai cu seamă în societățile multiculturale, în care sunt promovate valori precum acceptarea celuilalt și îmbrățișarea diversității, cu toate fațetele ei.
Așadar, „celălalt” invită la un dialog responsabil, iar această întâlnire prilejuiește redefinirea identității, modelând-o constant și oferindu-i oportunitatea de a deveni mai receptivă în a accepta și a construi un teren comun în care diferențele nu trebuie negate, ci explorate, reevaluate, integrate într-un peisaj existențial hibrid. Deseori reprezentat prin stereotipuri culturale sau prin imagini simplificate care reflectă prejudecățile și fricile societății, „celălalt” poate fi, de asemenea, exotic sau fascinant, ceea ce poate duce la o fetișizare a diferențelor culturale, fapt vizibil în operele literare și artistice care idealizează alte culturi. Însă spațiile culturale hibride constituie și un teren fertil pentru a reflecta asupra diversității și complexității experienței umane.
Actualul număr din Meridian Critic propune explorarea acestor concepte generoase dintr-o varietate de perspective teoretice și metodologice care vor contura un dosar tematic cu lucrări originale. Într-o lume tot mai interconectată, real sau virtual, în care migrația, tehnologia și schimburile interculturale redefinesc granițele dintre „Eu” și „Celălalt”, putem reflecta împreună la modul în care globalizarea influențează construcția identității și percepția alterității. Totodată, putem medita și la o întrebare firească: Cum poate alteritatea să devină o sursă de îmbogățire, nu doar de conflict, pentru identitatea individuală sau colectivă? Sau ce rol joacă limbajele și discursurile în construirea alterității și în stabilirea ierarhiilor sociale, a raporturilor de autoritate și putere? Cum se manifestă alteritatea în interiorul unei persoane (i.e. prin subconștient sau prin conflicte interne)? Într-o societate multiculturală, cum pot fi reconciliate identitatea și alteritatea fără să-și piardă specificul?
Vă invităm să reflectăm și asupra altor întrebări și/sau alte axe tematice:
- Reprezentări ale identității și alterității în discursul literar;
- Construcția identității prin limbaj și discurs;
- Alteritatea ca fenomen cultural și lingvistic;
- Identitatea națională, etnică și regională în literatură și lingvistică;
- Dialogul intercultural și interliterar ca expresie a alterității;
- Identitatea de gen și alteritatea în studii filologice;
- Migrația, diaspora și transformările identitare;
- Mărci ale (non)identității în spațiul virtual;
- Identitatea și alteritatea în contextul globalizării și digitalizării.
Vor fi luate în considerare și contribuții originale pentru celelalte secțiuni ale revistei (Exegeze, Limbă și comunicare, Recenzii).
Articolele vor fi redactate în limbile română, engleză, franceză sau germană.
Lucrările (maximum 7000 de cuvinte), însoțite de rezumate în limba engleză (maximum 200 de cuvinte), 5 cuvinte-cheie, precum și de o scurtă prezentare a autorului (o notă biografică de cel mult 400 de cuvinte) vor fi trimise la următoarele adrese:crina.prodan@usm.ro și meridian.critic.flsc@gmail.com.
Pentru detalii cu privire la normele și stilul de redactare, trebuie consultate indicațiile de pe site-ul revistei: Norme de Redactare
Termenul limită pentru trimiterea articolului integral: 30 iunie 2025.
Transferul cultural. Granițe și mediatori
Abordările contemporane ale conceptului de cultură se concentrează asupra transferului cultural, termen menit să înlocuiască concepte mai largi și mai difuze ca „relații culturale”, „schimburi culturale”, „influență literară”, „circulație culturală” (Jørgensen și Lüsebrink, 2021). Cadrul metodologic și teoretic care reglementează conceptul de transfer cultural a fost inițiat de istoricii Michel Espagne și Michael Werner, în anii optzeci ai secolului trecut, din dorința de a defini relațiile istorice dintre Franța și Germania. Aceștia au dorit să aducă împreună, pe de o parte, studiile traductologice, și, pe de altă parte, teoria contactelor dintre limbi, intertextualitatea și teoriile receptării dezvoltate de Hans Robert Jauss și Wolfgang Iser.
Această contopire fusese deja anticipată de teorii și practici cum ar fi „traducerea culturală”, pe care o serie de antropologi au definit-o ca ceea ce se întâmplă în interacțiunile culturale, atunci când fiecare din părțile implicate încearcă să înțeleagă acțiunile celeilalte părți (Burke și Hsia, 2007). Petra Broomans (2021) consideră că noua disciplină centrată pe transferul cultural a luat ființă pe fundalul unor momente cruciale în studiile filologice, cum ar fi criza istoriografiei literare sau turnura culturală din studiile traductologice de la sfârșitul secolului al douăzecilea. Premisa după care se ghidează această abordare este aceea că orice obiect cultural supus transferului dintr-o zonă culturală în alta trece printr-un proces continuu de transformare, reinterpretare, resemnificare sau recitire (Jørgensen și Lüsebrink, 2021). Această abordare a transferului cultural nu este, prin urmare, o teorie a relațiilor interculturale, ci mai degrabă o încercare de a conceptualiza astfel de procese interculturale ca circulația și receptarea unor texte, practici culturale sau forme de cunoaștere între arii culturale diferite.
Prin arie culturală Jørgensen și Lüsebrink înțeleg un spațiu geografic care are una sau mai multe limbi de comunicare, un sistem de comunicare specific și valori culturale specifice, fără ca aceasta să aibă însă un caracter omogen, fiind mai degrabă un melanj de elemente culturale diferite. Conceptul este identic cu cel de zonă culturală pe care Michel Espagne îl prefera celor de țară sau națiune, datorită sugestiei de uniformitate și delimitare pe care acestea o transmit. Granițele și spațiile delimitate astfel sunt în permanentă schimbare, devenind extrem de mobile, chiar fluide, astfel încât „încarcerarea” unui fenomen cultural într-un spațiu geografic închis pare să fie o dovadă de subiectivitate etnocentristă. De pildă, folcloristul american Alan Dundes (1996), într-un studiu privind prezența pan-balcanică a legendei meșterului Manole, vorbește despre nevoia de a scoate studiile folclorice de sub carapacea abordării localizante și „parohiale” care limitează studiul temelor literaturii populare la un spațiu național. Un exemplu notoriu este chiar conceptul de Weltliteratur pe care Goethe, care nu credea nici în arta, nici în știința patriotică, îl înțelegea ca pe un nesfârșit proces de contaminare care nu ține cont de granițe (Greenblatt, 2009).
Broomans menționează încercările comparatiștilor de a transcende barierele naționale pentru a realiza o istorie literară transnațională, contribuind astfel la apariția studiilor de transfer cultural. Aceste interacțiuni interculturale au adus din ce în ce mai mult în centrul atenției rolul de mediator cultural. Acesta îndeplinește, de regulă, un cumul de roluri interdependente la intersecția unor medii lingvistice, artistice sau geografice diferite, condiționate de motivații estetice, ideologice sau economice. Mediatorul (sau transmițătorul cultural, cum îl numește Broomans) este un agent polifonic al schimbului intercultural și influența sa se reflectă atât în procesul, cât și în rezultatul transferului.
În ciuda evidenței, subliniată și mai pregnant de economia globală, că fenomenul cultural nu a fost niciodată imuabil, cercetarea literară și istorică are tendința să ignore faptul că elementul local se modifică de obicei sub presiunea lumii înconjurătoare (Greenblatt). Această nouă paradigmă a transferului cultural deschide însă o perspectivă proaspătă transnațională și interdisciplinară asupra spațiului european (și global) eterogen, străbătut de numeroase rețele conectoare.
Care sunt motivele și beneficiile unei astfel de abordări? În ce mod sunt afectate / transformate / reconceptualizate în procesul de transfer diferite elemente culturale (opere literare, descoperiri științifice, elemente lingvistice etc.)? Care au fost, de-a lungul istoriilor naționale, cei mai eficienți mediatori culturali? Cum a fost afectat transferul cultural de rigiditatea granițelor naționale în diverse perioade istorice?
Vă invităm să trimiteți contribuții originale care să răspundă acestor întrebări sau să exploreze alte teme legate de transferul cultural, cum ar fi:
- traducerea culturală
- traducerea ca transfer cultural
- mobilitate/stagnare culturală
- literaturi naționale în traducere
- influențe culturale în literatură
- traducătorul/scriitorul/editorul/regizorul/profesorul/etc. ca mediator cultural
- obstacole și catalizatori ai transferului cultural
- microliteraturile
- deteritorializare/reteritorializare/politeritorialitate
culturi/literaturi de contact - contacte lingvistice/arii lingvistice
Vor fi luate în considerare și contribuțiile pentru celelalte secțiuni ale revistei.
Articolele pot fi redactate în limbile română, engleză, franceză sau germană.
Lucrările (maximum 7000 de cuvinte), însoțite de rezumate în limba engleză (maximum 200 de cuvinte) și o scurtă prezentare a autorului (o notă biografică de cel mult 400 de cuvinte) vor fi trimise la următoarele adrese: daniela.martole@usv.ro și meridian.critic.flsc@gmail.com.
Pentru detalii cu privire la normele și stilul de redactare, trebuie consultate indicațiile de pe site-ul revistei: Norme de Redactare
Termenul limită pentru trimiterea articolului integral: 31 august 2024.
Referințe bibliografice:
Broomans, Petra. 2021. “The Meta-Literary History of Cultural Transmitters and Forgotten Scholars in the Midst of Transnational Literary History”. in Jørgensen, Steen Bille. Lüsebrink Hans Jürgen. Cultural Transfer Reconsidered. Transnational Perspectives, Translation Processes, Scandinavian and Postcolonial Challenges, Boston:Brill Rodopi. pp 64-81
Burke Peter, Hsia Po-Chia Ronnie (eds). 2007. Cultural Translation in Early Modern Europe. Cambridge University Press
Diaconu Mircea. 2014. ~Reading Microliterature: Language, Ethnicity, Polyterritoriality~ in Martin Mircea, Christian Moraru, Andrei Terian (eds.). Romanian Literature as World Literature. New York. Bloomsbury Academic. pp 135-156
Dundes Alan, 1996. The Walled-up Wife. A Casebook. University of Wisconsin Press
Greenblatt, Stephen. 2009. Cultural Mobility: A Manifesto. Cambridge University Press
Jørgensen, Steen Bille. Lüsebrink Hans Jürgen (eds.). 2021. Cultural Transfer Reconsidered. Transnational Perspectives, Translation Processes, Scandinavian and Postcolonial Challenges. Boston: Brill Rodopi
Martin Mircea, Christian Moraru, Andrei Terian (eds.). 2014. Romanian Literature as World Literature. New York. Bloomsbury Academic
Rossini, Manuela. Michael Toggweiler. 2014. ”Cultural Transfer. An Introduction”. Word and Text. A Journal of Literary Studies and Linguistics, Vol. IV, Issue 2, December / 2014. Universitatea de Petrol și Gaze, Ploiești.
ENGLISH
Literature as Performance: From Text to Intertext, via Staging
Critical Dossier Coordinator no 2 / 2025, Emilia DAVID,
Professoressa Associata di Lingua e Letteratura Romena, Dipartimento di Filologia, Letteratura e Linguistica,
Università di Pisa, Italia
This “thematic dossier” aims to explore a broad range of experimental processes and moments that have shaped and continue to influence literature, literary criticism, and related fields such as creative and critical discourses on theater and the arts in general, as well as philosophy, aesthetics, and, wherever possible, other areas of humanistic knowledge. Consequently, the methodological approaches underlying these discussions will highlight the criteria, situations, and contexts that contribute to defining the meanings of the terms “experimentalism,” “performance,” and “intertextuality.” It will be fascinating to observe the ways in which the significance of these concepts (chosen as primary reading frameworks) can evolve over time along with their aesthetic motivations.
The present issue of Meridian Critic seeks to bring together a wide spectrum of discursive models and registers, whose analysis will reveal the literary/creative act while in the making, with a primary focus on both world literature and Romanian literature, while not excluding the broader humanistic discourse. Among the most intriguing forms that literature offers to stimulate literary playfulness and performance (alongside other secondary forms of writing), the phenomenon of intertextuality must also be taken into account. All the aforementioned elements contribute to enhancing the idea of textual dynamics, already inherent in the mechanisms of intertextuality, as deduced from the very definition of the concept in its earliest theoretical approaches.
But even in Performance Theory (understood in a very general sense, encompassing multiple arts and domains), the processual nature of the text/discourse is of critical importance. Moreover, in the context of recent decades, we can start from the widely accepted tenet among critics of postmodernism and performance-based practices that the exposure of theatrical conventions represents a “unifying mode of the postmodern” (Michel Benamou, Performance in Postmodern Culture, 1977), emerging as a dominant feature of contemporary Western culture. Clearly, literary and theatrical performance models share multiple characteristics, with their convergence centered on the perception of the art working as a process, accompanied by theoretical awareness and the pivotal role of playing or acting.
In Romanian literature, one of the most illustrative examples comes from the optzecist (1980s) literary movement, which borrows numerous elements from theatrical performance aesthetics. Consequently, many of the 1980s authors commonly employ the expressive potential offered by dramatic language, theatrical props and techniques, and the act of staging itself (including all kinds of simulations and disguises), serving both as literary effects and existential attitudes.
Furthermore, considering the potential power of a text (activated, for instance, through citation, i.e. the most emblematic index of intertextuality, capable of transforming a static context into a dynamic process of meaning-making), the contributors’ essays will establish the aesthetic and extra-aesthetic stakes of this palimpsestic figure. They will offer a panoramic view of both European and non-European literature, past and present, suited to both synchronic analysis (which favors direct or indirect dialogue between writers, movements, and artistic groups) and diachronic analysis. Thus, an inherent theoretical framework for intertextuality will emerge, aiming to unveil the mechanisms necessary for understanding the possible meanings generated by citation, cultural allusion, and other such “signals.”
One of the most significant moments when literature manifested as performance in Romanian culture was during the historical avant-garde, particularly in the most experimental component of Romanian modernism, which maintained extensive and intense relationships with Futurism, Dadaism, Literary Cubism, Expressionism, and Surrealism. Therefore, a section of issue 2/2025 of Meridian Critic could be dedicated to this chapter of Romanian literature, as well as to the broader cultural relationships between the avant-garde and its contemporary European movements.
The changing historical context (marked in Romania, from 1948 to 1989, by censorship imposed in service of dictatorship ideology) brought along a similar change in experimentalism. The latter adapted so as to ensure the survival of aesthetic value in literature and the arts while also voicing ethical and political messages through codified strategies. Under these circumstances, experimentalism (expressed through metaliterature, which gave rise to many “resistance pieces” in the 1960s and 1970s in both poetry and prose) created an impression of excessive self-reflexivity, as intertextuality and metatextuality were in actual fact among the very few available means of preserving aesthetic value.
The shift in our culture toward the multifaceted paradigm of postmodernism in the late 20th century (and earlier in other cultures) projected onto the act of writing poetry, prose, and drama (and, to a lesser extent, literary criticism) an experience akin to performance, designed to exalt the pleasure of the text. Alongside the writers of the 1980s, literary and art critics themselves became virtuosos, capable of captivating readers with texts resembling literary works.
The hermeneutic challenge we propose might also lead to additional questions, such as:
- Are there any differences in approach, strategy, or means whenever experimentalism (defined as performance) engages with literary history versus contemporary authors and artistic contexts?
- Regarding Romanian literature specifically:
- What are the most experimental “shelves” in the grand library of Romanian literature, full of yet-to-be-discovered literary, artistic, theoretical, and critical texts? (This question could apply to any national literature.)
- How does postmodern intertextuality relate to predecessors and their texts? (Romanian literature often takes a reverent and generously integrative approach.)
Bringing these perspectives together, issue 2/2025 of Meridian Critic invites a plurality of methodological, theoretical, and critical viewpoints on these thematic axes. Through numerous instances of metaliterature, metatheater, and self-reflexivity, the corpus of analyzed texts will allow for an exploration of literature and other reference fields, highlighting the compositional and stylistic techniques that spectacularly reinterpret ancient and modern topoi from an intertextual point of view. This process ultimately culminates in mastering the most varied “combinatorial arts,” capable of virtuously abolishing the past to project the history of literary and non-literary creativity onto an eternal and inexhaustible simultaneity.
We receive contributions in Romanian, English, French or German.
Submissions, up to 7000 words, together with the 200 words abstract in English and the author’s short biographical note, up to 400 words, should be sent to emilia.david@unipi.it.
For the submission guidelines, please see the section Instructions for Authors on the journal website.
The deadline for the full article submission: August 31, 2025.
Identity and Otherness. Self and Other
Identity is a complex, dynamic and multidimensional concept that can be approached from multiple perspective across generous disciplines such as literature, linguistics, cultural, philosophical and social studies. It is these disciplines that offer theoretical tools and frameworks for understanding how identity is shaped through processes of (de)construction, expression, negotiation, duplication/splitting, and even annihilation under the impact of contextual factors that have the power and (in)direct authority to attribute to the Self a sense of belonging to different socio-cultural and socio-linguistic communities.
Identity is often constructed in relation to Otherness, a genuine source of challenge and enrichment. Interestingly, a proper understanding and correct decoding of the relationship between these two fundamental concepts is essential for navigating in an increasingly interconnected world. Hegel, Jung, Hoffman, Levinas, as well as Derrida, Todorov, and Kristeva have significantly explored these concepts from philosophical, linguistic, literary, cultural, and social perspectives, insisting that identity is constructed through the relationship with the other, in constant dialogue, in performative interaction or even through reciprocity.
Moreover, the relationship between Self and Other implies reciprocity at various levels. For instance, language can both construct and deconstruct differences, literature can explore spaces of affirmation or negation of identity through contrast or opposition (as exemplified in the works of Mircea Eliade, Albert Camus, or Franz Kafka), and cultural interactions may generate products, practices, values and traditions expressed through specific symbolic systems. This dynamic interplay can manifest as either fluid or opaque, influenced by permanent socio-political shifts.
Otherness serves as a mirror reflecting and redefining identity. Through interaction with the “other,” individuals and communities can clarify their values, norms, and ideological boundaries, prompting reflection, critique, and even reinvention of both individual and collective identities. This reciprocal dynamic also involves inherent tension, as otherness can be perceived as a threat, potentially leading to marginalization, exclusion, and radicalization. Conversely, recognizing otherness fosters a deeper, more nuanced understanding of identity, particularly in multicultural societies that prioritize acceptance and embrace diversity in all its forms.
The “other,” therefore, invites responsible dialogue, offering an opportunity to redefine identity through constant reshaping and increased receptivity. This encounter allows for the creation of common ground where differences are not denied but explored, re-evaluated, and integrated into a hybrid existential landscape. Often reduced to cultural stereotypes or simplistic images reflecting societal prejudices and fears, the “other” can also be exoticized or romanticized, leading to a fetishization of cultural differences evident in literary and artistic works that idealize other cultures. However, these hybrid cultural spaces also provide fertile ground for reflecting on the diversity and complexity of human experience.
The current issue of Meridian Critic extends an invitation to explore these generous concepts through diverse theoretical and methodological frameworks, culminating in the publication of a thematic dossier of original works. In our increasingly interconnected world, both real and virtual, where migration, technology, and intercultural exchange are reshaping the boundaries between Self and Other, we can collectively consider the influence of globalization on identity construction and the perception of otherness. This raises several key questions: How can otherness become a source of enrichment, rather than conflict, for individual and collective identities? What role do languages and discourses play in constructing otherness and establishing social hierarchies, power relations, and authority? How does otherness manifest within the individual, for example, through the subconscious or internal conflicts? And finally, how can identity and otherness be reconciled within multicultural societies without each losing its distinct character?
We also invite you to consider your own research questions related to the following areas/themes:
- Representations of identity and otherness in literature
- The construction of identity through language and discourse
- Otherness as a cultural and linguistic phenomenon
- National, ethnic, and regional identity in literature and linguistics
- Intercultural and inter-literary dialogue as an expression of otherness
- Gender identity and otherness in philological studies
- Migration, diaspora, and identity transformation
- Markers of identity and non-identity in virtual space
- Identity and otherness within the context of globalization and digitalization
The journal also welcomes original contributions for its other sections (Exegeses, Language and Communication, and Reviews).
Articles should be written in Romanian, English, French, or German.
Manuscripts (up to 7,000 words), along with an English abstract (maximum 200 words), 5 keywords, and a brief author biography (maximum 400 words), should be submitted to the following addresses: crina.prodan@usm.ro and meridian.critic.flsc@gmail.com.
For details concerning manuscript preparation, please consult the journal’s website: Formatting Guidelines
The deadline for full manuscript submission is June 30, 2025.
Cultural Transfer. Borders and Mediators
In the past decades, contemporary approaches to culture have focused on cultural transfer, a concept meant “to replace more traditional and unprecise concepts like ‘cultural relations’, ‘cultural exchanges’, ‘literary influences’ and ‘cultural circulations’”(Jørgensen and Lüsebrink, 2021). The methodological and theoretical framework that accompany the concept of cultural transfer, which later came to be known as The Cultural Transfer Approach (henceforth CTA), was initiated by historians Michel Espagne and Michael Werner, in the 1980s, with a view to defining the historical relationships between Germany and France. They wanted to bring together Translation Studies, on the one hand, and the theory of linguistic contacts, the theory of intertextuality and the reception theories developed by Hans-Robert Jauß and Wolfgang Iser in the 70s and 80s, on the other hand.
This interdisciplinary merger had already been anticipated by the notion of cultural translation, apparently coined by a group of anthropologists to “describe what happens in cultural encounters when each side tries to make sense of the actions of the other” (Burke and Hsia, 2007). Petra Broomans argues that the young discipline of CTA came into being on the background of significant changes or “turns”, such as the crisis in literary historiography and the “cultural” turn in translation studies at the end of the twentieth century” (Broomans, 2021). The guiding hypothesis of CTA is that any cultural object subjected to transfer from one cultural space to another, or from one cultural area to another, undergoes a process of transformation, re-interpretation, or re-reading (Jørgensen and Lüsebrink, 2021). This new approach to cultural transfer is not, however, a theory of intercultural relations but rather an attempt to conceptualise such forms of intercultural processes as the circulation and reception of texts or cultural practices and forms of knowledge between different cultural areas.
By cultural area Sørgensen and Lüsebrink understand “a geographical space having in common one or several languages of communication, a specific communication system and specific values and rituals” (ibidem), only this is not homogeneous, but rather a mélange of different cultural elements. The concept is identical with that of cultural zone, which Michele Espagne preferred to those of country or nation, due to the suggestion of uniformity and delimitation they imply. Borders, just as the spaces between them, are under constant change, becoming extremely mobile, even fluid, in such a way that the attempt to “imprison” a cultural phenomenon in an enclosed geographical space seems nothing but a display of ethnocentric subjectivity. For instance, in a volume researching the presence of The Legend of the Walled-up Wife throughout the entire Balkan Peninsula, the American folklorist Alan Dundes (1996) pleads for the necessity to free the folklore studies from the confinement of the ethnocentric, “parochial”, approaches that limit the study of the folk literature to a national territory. A notable example is the very concept of Weltliteratur, world literature, which Goethe, who did not believe in patriotic art or patriotic science, “understood as a ceaseless process of exchange across the borders of nations or cultures” (Greenblatt, 2009).
Petra Broomans mentions the attempts of the comparatists to go beyond national frames, towards a broader literary history across borders, thus contributing to the development of cultural transfer studies. These intercultural interactions emphasised the growing importance of cultural mediators. They generally combine several independent roles across different linguistic, artistic and geographical borders, under the imperative of aesthetic, ideological or economic motivations. The cultural mediators (or transmitters, according to Broomans) are polyphonic agents of intercultural exchange and their influence is reflected in both the process and the product of the transfer.
Against the evidence, made even more pregnant by the global economy, that the cultural phenomenon was never immutable, literary and historical researchers still have a tendency to ignore the fact that the local element is usually modified under the pressure of the external world (Greenblatt). This new paradigm of the Cultural Transfer Approach opens a fresh, transnational and interdisciplinary perspective on the heterogeneous European (and global) space, intertwined with numerous connecting networks.
What are the reasons for/the benefits of such an approach? How are different cultural elements, such as literary works, scientific discoveries, linguistic elements, etc., affected/ transformed, reconceptualised in the process of cultural transfer? Who were the most efficient cultural mediators throughout national histories? How was cultural transfer conditioned by the rigidity of national borders during various historical periods?
We invite you to submit original contributions that answer these questions or explore other topics related to cultural transfer, such as:
- cultural translation
- translation as cultural transfer
- cultural mobility/stagnation
- national literatures in translation
- cultural influences in literature
- the translator/writer/editor/director/teacher/etc. as cultural mediator
- deterrents and catalysts of cultural transfer
- microliteratures
- deterritorialization/reterritorialization/polyterritoriality
- contact cultures/literatures
- linguistic contact/linguistic area
We receive contributions in Romanian, English, French or German.
Submissions, up to 7000 words, together with the 200 words abstract in English and the author’s short biographical note, up to 400 words, should be sent to daniela.martole@usv.ro and meridian.critic.flsc@gmail.com.
For the submission guidelines, please see the section Instructions for Authors on the journal website.
The deadline for the full article submission: August 31, 2024.
References:
Broomans, Petra. 2021. “The Meta-Literary History of Cultural Transmitters and Forgotten Scholars in the Midst of Transnational Literary History”. in Jørgensen, Steen Bille. Lüsebrink Hans Jürgen. Cultural Transfer Reconsidered. Transnational Perspectives, Translation Processes, Scandinavian and Postcolonial Challenges, Boston:Brill Rodopi. pp 64-81
Burke Peter, Hsia Po-Chia Ronnie (eds). 2007. Cultural Translation in Early Modern Europe. Cambridge University Press
Diaconu Mircea. 2014. ~Reading Microliterature: Language, Ethnicity, Polyterritoriality~ in Martin Mircea, Christian Moraru, Andrei Terian (eds.). Romanian Literature as World Literature. New York. Bloomsbury Academic. pp 135-156
Dundes Alan, 1996. The Walled-up Wife. A Casebook. University of Wisconsin Press
Greenblatt, Stephen. 2009. Cultural Mobility: A Manifesto. Cambridge University Press
Jørgensen, Steen Bille. Lüsebrink Hans Jürgen. (eds.). 2021. Cultural Transfer Reconsidered. Transnational Perspectives, Translation Processes, Scandinavian and Postcolonial Challenges. Boston: Brill Rodopi
Martin Mircea, Christian Moraru, Andrei Terian. (eds.). 2014. Romanian Literature as World Literature. New York. Bloomsbury Academic
Rossini, Manuela. Michael Toggweiler. (eds). 2014.” Cultural Transfer. An Introduction”. Word and Text. A Journal of Literary Studies and Linguistics, Vol. IV, Issue 2, December / 2014. University of Ploiesti. pp.5-9.
FRANÇAIS
La littérature comme performance : de la mise en scène du texte à l’intertexte
Coordinatrice volume no 2 / 2025, Emilia DAVID,
Professoressa Associata di Lingua e Letteratura Romena, Dipartimento di Filologia, Letteratura e Linguistica,
Università di Pisa, Italia
Ce « dossier thématique » propose une large gamme de processus et de moments d’expérimentalisme qui ont marqué et continuent de marquer la littérature, la critique littéraire et les domaines connexes, tels que les discours créatifs ou critiques sur le théâtre et les arts en général, sur la philosophie, l’esthétique et, dans la mesure du possible, sur d’autres sphères potentielles du savoir humaniste. Par conséquent, les approches méthodologiques qui sous-tendront les exposés mettront en lumière les critères, les situations et les contextes qui contribuent à définir le sens des termes « expérimentalisme », « performance » et « intertextualité ». Il sera intéressant d’observer comment les significations de ces concepts, choisis comme principales grilles de lecture, évoluent dans le temps avec leurs motivations esthétiques.
Ce numéro de Meridian Critic vise à rassembler un large spectre de modèles et de registres discursifs, dont l’analyse révélera l’acte littéraire / créatif dans son processus de constitution, en prenant comme points de référence, principalement, la littérature universelle et roumaine, sans exclure les possibilités d’un discours humaniste plus large. Parmi les formes les plus attrayantes que la littérature met à disposition pour susciter le jeu et la performance littéraire, en conjonction avec d’autres figures de l’écriture de second degré, il faut considérer le phénomène de l’intertextualité. Tous les éléments mentionnés précédemment contribuent à renforcer l’idée de dynamique textuelle, déjà consubstantielle aux mécanismes de l’intertextualité, comme on peut le déduire de la définition même du concept, dès les premières approches théoriques qui lui ont été consacrées.
Mais dans la théorie de la performance également, en considérant le terme dans un sens très général, c’est-à-dire appliqué à plusieurs arts et domaines, la processualité de l’œuvre/discours est centrale. D’autre part, dans le contexte des dernières décennies, nous pouvons partir de l’idée largement acceptée par les critiques du postmodernisme et des pratiques de type performance, selon laquelle l’exhibition des conventions théâtrales est une « forme unificatrice du postmodernisme » (Michel Benamou, Performance in Postmodernism Culture, 1977), apparaissant en fait comme dominante dans la culture occidentale contemporaine. De toute évidence, les modèles de performance littéraire et théâtrale partagent plusieurs caractéristiques, le point de jonction entre ces visions résidant précisément dans la perception de l’œuvre comme processus, accompagnée de la conscience théorique et de la centralité du jeu.
Dans la littérature roumaine, l’un des exemples les plus représentatifs vient de la littérature des années 1980, qui emprunte toute une série d’éléments à l’esthétique du spectacle théâtral ainsi qu’à celle de la performance scénique. Par conséquent, les possibilités expressives offertes par le langage dramatique, les accessoires et les techniques du théâtre, ainsi que la « mise en scène » affichée comme telle, c’est-à-dire les simulations et les travestissements de tout type, dans leur double valence d’effets littéraires et d’attitudes existentielles, sont communes à un bon nombre de ces écrivains.
De plus, en partant de l’observation de la force potentielle d’un texte, activée, par exemple, par la citation – l’indice le plus emblématique du phénomène intertextuel, capable de transformer la condition statique d’un contexte en un processus dynamique de production de sens -, les études des contributeurs établiront les enjeux esthétiques et extra-esthétiques de cette même figure du palimpseste dans une perspective représentative de la littérature européenne et non européenne, actuelle et plus ancienne, qui s’adapte à la fois à une présentation synchronique, privilégiant le dialogue direct ou indirect entre orientations et écrivains, mouvements, groupes artistiques affines, mais aussi à une perspective diachronique. On pourra ainsi déduire un cadre théorique inhérent à l’utilisation de l’intertextualité, destiné à révéler les mécanismes nécessaires à la compréhension des significations possibles, générées par les procédés de citation, d’allusion culturelle et d’autres « signaux » de ce genre.
L’un des moments les plus féconds où la littérature s’est manifestée comme performance dans la culture roumaine a été celui marqué par l’avant-garde historique, à savoir la composante la plus expérimentale du modernisme local, qui a entretenu des relations étendues et intenses avec le Futurisme, le Dadaïsme, le Cubisme littéraire, l’Expressionnisme et le Surréalisme. Par conséquent, une section du numéro 2/2025 de Meridian Critic pourrait être consacrée à ce chapitre de la littérature roumaine et, également, au cadre multiforme des relations culturelles de l’avant-garde avec les mouvements européens contemporains.
Avec le changement de contexte historique, marqué en Roumanie, à partir de 1948 et jusqu’en 1989, par les contraintes de la censure au service de l’idéologie de la dictature, l’entité de l’expérimentalisme change, pour garantir la survie de la valeur esthétique dans la littérature et l’art, mais aussi pour donner voix à des messages de nature éthique et politique, en mettant en mouvement des stratégies codifiées. Dans ces circonstances, l’expérimentalisme, exprimé à travers la métalittérature, qui est à l’origine de nombreuses « pièces de résistance » des années 1960 et 1970, en poésie et en prose, crée l’impression d’un certain excès d’autoréflexivité, dans des conditions où l’inter- et la métatextualité ont été, en fait, les seules ancres de salut servant la cause de la préservation de la valeur esthétique.
L’évolution de notre culture vers le paradigme multiforme du postmodernisme dans les dernières décennies du XXe siècle (et dans d’autres cultures à une période antérieure) projette dans l’acte d’écrire de la poésie, de la prose, du théâtre et, dans une mesure plus limitée, d’exercer la démarche critique, une expérience similaire à la pratique de la performance, destinée à exalter le plaisir du texte. Outre les écrivains et les écrivaines de la Génération ‘80, les critiques eux-mêmes (de la littérature et de l’art) deviennent des virtuoses, capables de séduire le lecteur par des pages ressemblant à de la littérature à part entière.
Le défi herméneutique que nous lançons pourrait également refléter des questions supplémentaires, telles que :
- Existe-t-il des différences d’approche, de stratégie, de moyens utilisés lorsque l’expérimentalisme défini comme performance s’exerce par rapport au passé littéraire ou bien par rapport aux cas où il se concentre sur des auteurs et des contextes contemporains dans le domaine de l’art, de la création, au sens large ?
En ce qui concerne strictement la littérature roumaine :
- Quelles sont les étagères les plus expérimentales de la littérature roumaine, vue comme une bibliothèque fascinante, pleine de textes encore à découvrir — littéraires, artistiques, théoriques et critiques ? (La question est valable pour toute littérature que nous pourrions envisager.)
- En ce qui concerne l’intertextualité de type postmoderniste, de quelle manière le rapport aux prédécesseurs et à leurs textes se fait-il ? (Dans la littérature roumaine, l’attitude est souvent révérencieuse, généreusement intégratrice.)
En réunissant ces perspectives, le numéro 2/2025 de Meridian Critic propose de décliner ces axes thématiques à partir d’une pluralité d’angles méthodologiques, théoriques et critiques. À travers de nombreuses séquences de métalittérature, de métathéâtre, d’autoréflexivité, le corpus de textes soumis à l’analyse permettra d’explorer, dans la littérature et dans d’autres domaines pris comme référence par chaque chercheur, les modalités et techniques compositionnelles et stylistiques visant à reprendre de manière spectaculaire, sur le mode intertextuel, les topos antiques et modernes, culminant avec la maîtrise des « arts combinatoires » les plus variés, capables d’abolir avec virtuosité le passé, pour projeter l’histoire de la créativité littéraire et non littéraire dans une simultanéité éternelle et inépuisable.
Nous publierons également des contributions originales pour les autres sections de la revue
(Exégèses, Langue et communication, Comptes rendus).
Les articles doivent être rédigés en roumain, anglais, français ou allemand.
Les contributions (maximum 7000 mots), accompagnés d’un résumé en anglais (maximum 200 mots), de 5 mots-clés et d’une brève présentation de l’auteur (une note biographique de maximum 400 mots) doivent être envoyés à : emilia.david@unipi.it.
Veuillez consulter le site web de la revue pour plus de détails sur les règles de rédaction : Règles de rédaction
Date limite de soumission des contributions : le 31 août 2025.
Identité et altérité. Moi et l’Autre
L’identité est un concept complexe, dynamique et multidimensionnel qui peut être abordé à partir d’un large éventail de perspectives. L’ancrage profond dans des domaines d’analyse généreux, tels que la littérature, la linguistique, les études culturelles, philosophiques et sociales, oriente la compréhension de ce concept à travers le prisme d’instruments et de cadres théoriques qui soutiennent sa métamorphose dans de vastes processus de (dé)construction, d’expression, de négociation, de déduplication ou même d’annihilation sous l’impact des facteurs contextuels qui ont le pouvoir et l’autorité (in)directe d’attribuer au Soi une certaine appartenance à différentes communautés socioculturelles et sociolinguistiques.
L’identité se construit souvent en relation avec l’altérité, véritable source de défi et d’enrichissement, et il devient essentiel de comprendre et de décoder correctement la relation entre ces deux concepts fondamentaux pour naviguer dans un monde de plus en plus interconnecté. Hegel, Jung, Hoffman, Levinas, mais aussi Derrida, Todorov, Kristeva, etc. ont exploré de manière significative ces concepts d’un point de vue philosophique, linguistique, littéraire, culturel et social, en insistant sur le fait que l’identité se construit à travers la relation avec l’autre, dans un dialogue particulier, dans une interaction performative ou même dans la réciprocité.
En fait, la relation entre Moi et l’Autre implique une certaine réciprocité à différents niveaux – le langage peut (dé)construire des différences, la littérature peut explorer les espaces d’affirmation ou de négation de l’identité ou des identités, par contraste ou opposition (Mircea Eliade, Albert Camus, Franz Kafka, etc.), les interactions culturelles créent des produits, des pratiques, des valeurs et des traditions qui se reflètent dans un symbolisme particulier. Elle peut devenir fluide ou opaque, étant (in)directement influencée par des changements sociopolitiques permanents.
L’altérité peut fonctionner comme un miroir à travers lequel l’identité se reflète et se redéfinit. Grâce à l’interaction avec « l’autre », l’individu ou la communauté peut clarifier ses propres valeurs, ses normes et ses limites idéologiques, réfléchir, critiquer ou même réinventer les identités individuelles et collectives. Dans cette dynamique de réciprocité, il existe également une tension inhérente entre les deux concepts, car l’altérité peut être perçue comme une menace pour l’identité, conduisant à la marginalisation, à l’exclusion et à la radicalisation. En même temps, la reconnaissance de l’altérité permet une compréhension plus profonde et plus complexe de l’identité, en particulier dans les sociétés multiculturelles, où des valeurs telles que l’acceptation de l’autre et la diversité sous toutes ses facettes sont promues.
L’« autre » invite donc à un dialogue responsable, et cette rencontre offre l’occasion de redéfinir l’identité, de la façonner constamment et de la rendre plus réceptive à l’acceptation et à la construction d’un terrain d’entente où les différences ne doivent pas être niées, mais explorées, réévaluées et intégrées dans un paysage existentiel hybride. Souvent représenté par des stéréotypes culturels ou des images simplifiées qui reflètent les préjugés et les peurs de la société, l’« autre » peut aussi être exotique ou fascinant, ce qui peut conduire à une fétichisation des différences culturelles, visible dans les œuvres littéraires et artistiques qui idéalisent les autres cultures. Mais les espaces culturels hybrides sont aussi un terrain fertile pour réfléchir à la diversité et à la complexité de l’expérience humaine.
Le numéro actuel de Meridian Critic propose d’explorer ces concepts généreux à partir d’une variété de perspectives théoriques et méthodologiques qui façonneront un dossier thématique avec des contributions scientifiques originales. Dans un monde de plus en plus interconnecté, qu’il soit réel ou virtuel, où les migrations, les technologies et les échanges interculturels redéfinissent les frontières entre « Moi » et l’« Autre », nous pouvons réfléchir ensemble à la manière dont la mondialisation influence la construction de l’identité et la perception de l’altérité. Nous pouvons également réfléchir à une question naturelle : comment l’altérité peut-elle devenir une source d’enrichissement, et non de conflit, pour l’identité individuelle ou collective ? Ou encore, quel rôle jouent les langages et les discours dans la construction de l’altérité et dans l’établissement des hiérarchies sociales, des relations d’autorité et de pouvoir ? Comment l’altérité se manifeste-t-elle à l’intérieur d’une personne (par l’inconscient ou par des conflits internes) ? Dans une société multiculturelle, comment concilier l’identité et l’altérité sans perdre leurs spécificités ?
Nous vous invitons à réfléchir à d’autres questions et/ou axes thématiques :
- Représentations de l’identité et de l’altérité dans le discours littéraire ;
- La construction de l’identité à travers la langue et le discours ;
- L’altérité comme phénomène culturel et linguistique ;
- L’identité nationale, ethnique et régionale dans la littérature et la linguistique ;
- Le dialogue interculturel et interlittéraire comme expression de l’altérité ;
- Identité de genre et altérité dans les études philologiques ;
- Migration, diaspora et transformations identitaires ;
- Marques de (non)identité dans le cyberespace ;
- Identité et altérité dans le contexte de la mondialisation et de la numérisation.
Nous publierons également des contributions originales pour les autres sections de la revue
(Exégèses, Langue et communication, Comptes rendus).
Les articles doivent être rédigés en roumain, anglais, français ou allemand.
Les contributions (maximum 7000 mots), accompagnés d’un résumé en anglais (maximum 200 mots), de 5 mots-clés et d’une brève présentation de l’auteur (une note biographique de maximum 400 mots) doivent être envoyés aux adresses suivantes : crina.prodan@usm.ro et meridian.critic.flsc@gmail.com.
Veuillez consulter le site web de la revue pour plus de détails sur les règles de rédaction : Règles de rédaction
Date limite de soumission des contributions : le 30 juin 2025.